Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se va desfășura în acest an în perioada 24 iunie – 3 iulie.
După cum a declarat Constantin Chiriac, Directorul Teatrului Național Radu Stanca și Președintele Festivalului Internațional de Teatru în cadrul unei conferințe de presă, în acest an Festivalul va include nu mai puțin de 768 de evenimente față de 600 câte au fost la ediția precedentă.
Spectacolele vor fi prezentate în 80 de spații de joc. Vor fi 382 de reprezentații, atât în spații indoor, outdoor cât și în sistem online.
Ediția din acest an a Festivalului se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Președintelui României Klaus Iohannis și al Președintelui Republicii Federale Germania Frank-Walter Steinmeier.
Constantin Chiriac a spus astăzi că până acum s-au vândut deja 12000 de bilete dintre cele 20000 puse în vânzare pentru spectacolele din cadrul Festivalului.
„Din cele 20.000 de bilete s-au vândut 12.000. Este enorm. Niciodată nu s-au vândut atât de multe înainte de festival. Dragii noștri, din Sibiu, din România, de pretutindeni, bateți-vă să vă luați un loc sau încercați să ajungeți în unul din hotelurile care va avea transmisiuni live în așa fel încât să puteți să vedeți spectacolele pe care noi le transmitem de aici” a adăugat Constantin Chiriac.