Un grav accident de circulație s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN7 în zona localității Boița.
Din primele cercetări a rezultat că în timp ce conducea un autoturism în direcția Sibiu- Râmnicu Vâlcea,, un sibian în vârstă de 49 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat în coliziune cu parapetul median, a fost proiectat într-un alt autoturism condus pe banda 1 a aceleiași direcții de către o tânără în vârstă de 18 ani, din jud. Vâlcea, după care a lovit un cap de pod.
Cei doi conducători auto și o pasageră din autoturismul condus de către sibian, o femeie în vârstă de 33 de ani, din jud. Vâlcea au fost transportați la spital, conștienți.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului.