Trei posturi electrice de transformare din Sibiu și un autobuz Tursib vor deveni lucrări de artă

Societatea de Distribuție a Energiei Electrice (SDEE) Transilvania Sud este partener la cea de-a patra ediţie a Sibiu International Street ART Festival, ce se va desfăşura ȋn perioada 2-8 iulie. Evenimentul, organizat de Asociația ART Factory Transilvania, are ca obiectiv principal revitalizarea spațiului urban cu ajutorul artei stradale.

Astfel, timp de o săptămână, sub sloganul „Arta vrea să iasă ȋn stradă!”, aproximativ 30 de artiști din România, Brazilia, Rusia și Marea Britanie vor colora zidurile orașului, precum și o serie de spații urbane alternative, în continuarea demersului de transformare a Sibiului într-o galerie de artă stradală. Pe lângă sesiunile de pictură care se vor desfășura live, programul festivalului include conferințe, workshop-uri, dezbateri, expoziții și concerte.

Primul tur de artă stradală din România, care include în acest moment 47 de picturi murale și peste 3.500 de metri pătrați de culoare, va fi completat în această ediție cu noi lucrări sub tema “Can You Feel?”, artiștii având libertatea de a exprima ceea ce simt.

„De asemenea, SDEE Transilvania Sud pune la dispoziţia artiştilor fațadele a trei posturi de transformare din municipiul Sibiu, aflate ȋn zone foarte circulate: PT 45 (strada Cetății), PT 48 (strada Jina) și PT 31 (strada Radu Stanca). SDEE Transilvania Sud se alătură astfel eforturilor demarate de societatea civilă şi autorităţile locale pentru pregătirea municipiului Sibiu ȋn perspectiva găzduirii, ȋn 2019, în premieră pentru România, a unor importante evenimente internaționale, precum Summitul UE 2019, Summitul NATO 2019, Județul Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană în 2019 sau Târgul Internaţional de Turism, Sibiu 2019”, se arată într-un comunicat al societății.

În completarea școlilor, liceelor și a unui bloc, anul acesta se vor realiza, în premieră, picturi pe un autobuz, un panou publicitar, mai multe puncte de transformare electrică, o centrală termică și alte instituții din oraș. Festivalul mai propune o serie de activități conexe, care vor avea loc întreaga săptămână în Parcul Sub Arini și alte locații din Sibiu.

Turul de Artă Stradală din Sibiu va fi completat în cele șapte zile ale evenimentului cu alte 18 murale. Acestea vor fi realizate pe o serie de ziduri ale școlilor și liceelor din oraș – Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Colegiul Economic „George Barițiu”, Colegiul Tehnic Energetic, Școlile Gimnaziale Nr. 1, Nr. 4 și Nr. 20, dar și pe calcanele unor locații pe care nu s-a mai pictat până acum – Sala Transilvania, Casa de Cultură a Studenților și un bloc de pe strada Mirăslău. De asemenea, centrala termică de pe Aleea Buia din cartierul Hipodrom va fi total îmbrăcată în culoare de către Optics Crew, iar 3 puncte de transformare electrică (str. Cetății, Piața Habermann și Calea Poplăcii) vor fi revitalizate și ele.

Pentru ca arta stradală să fie și mai aproape de sibieni, o altă premieră la SISAF 2018 este pictarea unui autobuz Tursib de către artistul Bogdan Cazacincu, care poate fi urmărit în timp ce lucrează în fața Magazinului Dumbrava. Tot din categoria noutăților face parte și realizarea unei lucrări de artă stradală semnată de artistul Robert Roca, ce va fi plasată pe un panou publicitar din Sibiu, atât în timpul festivalului, cât și după încheierea sa.

„Ne propunem ca de la un an la altul să facem arta stradală tot mai accesibilă sibienilor. Dacă acum trei și doi ani aveam lucrări doar pe școli și licee, iar de anul trecut am adăugat un prim bloc, la ediția a IV-a ne-am dorit să aducem această formă de artă în plin spațiu urban, pentru ca oamenii să se oprească pentru o clipă și să simtă ceea ce artistul a încercat să transmită. Sperăm că a noastră comunitate locală, dar și turiștii și comunitatea artiștilor, vor fi la fel de deschiși și vor îmbrățișa, în continuare, ideea că Sibiul a devenit oficial o galerie de artă stradală în aer liber” – declară Andrei Oltean, președintele Asociației ART Factory Transilvania.

O altă lucrare specială va fi realizată pe un zid interior al sediului în care activează Fundația „Un Copil, O Speranță”. Aici, artistul Alin Trif va realiza o lucrare pentru copiii cu probleme, în care îi va implica și pe aceștia, astfel micuții își pot lăsa la propriu amprenta asupra muralului.

Toate lucrările acestei ediții se vor finaliza până duminică, 8 iulie, atunci când sibienii sunt așteptați să pornească împreună în circuitul de street art, care cuprinde în varianta integrală 48 de murale și 3.500 metri pătrați de culoare. Punctul de întâlnire este zona panoului electric de pe Strada Cetății, la ora 12:00, de unde se va porni pe biciclete înspre fiecare locație.

Live-painting, concerte și activități conexe

În completarea lucrărilor permanente, alți cinci artiști care au urmat tema “#CanYouFeel?”, aleși în urma selecției de proiecte din luna mai, își vor implementa lucrările pe panourile plasate în Parcul Sub Arini. Aici, începând de miercuri, 4 iulie, sibienii îi pot urmări în timp ce lucrează, în cadrul sesiunilor de Live-Painting.

Programul festivalului din acest an este unul complex și cuprinde o serie de evenimente adiacente. Astfel, SISAF debutează astăzi, 2 iulie, cu o expoziție de lucrări semnate de artistul vizual Pisica Pătrată, care se vernisează în Turnul Sfatului și continuă întreaga săptămâna la Sibio. Vor mai avea loc o discuție pe tema „Sibiul Simte”, moderată de Ciprian Ciocan la Librăria Habitus, un workshop pentru copii și unul bazat pe tehnica stencil-ului, dar și momente de street dance pregătite de Kolorat Dance Studio. Joi seara, în Parcul Sub Arini, este programată proiecția filmului „Cu drag, Van Gogh” în colaborare cu Este Film Festival, iar după ora 22:00, pe Turnul Sfatului, artistul Paketa12 a pregătit o sesiune de video-mapping.

Spre finalul săptămânii, zona 0 a festivalului – Parcul Sub Arini, va vibra în ritmuri urbane. Macanache (vineri, 6 iulie) și trupele Nopame și All This Band (sâmbătă, 7 iulie) vor aduce muzica străzii, după ce DJ precum Funkydrop, Homeboy LDJ, Tuți și Noisytape vor anima atmosfera în zona de relaxare, în care s-au pregătit hamace și bean bag-uri.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*