Prim-vicepreşedintele PNL Sibiu, Mircea Cazan, a declarat astăzi că liberalii au obţinut doi deputaţi şi un senator, în urma scrutinului de ieri. Astfel, atât Cazan, cât și ceilalți doi parlamentari pe care PNL Sibiu i-a avut și în legislatura trecută, reușesc să-și păstreze mandatele.
„Este cel mai bun rezultat al PNL din ţară. În mod sigur, la scorul obţinut, PNL are la Sibiu doi deputaţi şi un senator”, a spus Cazan, pentru AGERPRES. Liderul PNL Sibiu, Raluca Turcan, şi fostul senator PNL Nicolae Neagu sunt cei doi deputaţi liberali rezultaţi în urma alegerilor parlamentare. PNL Sibiu a mai reuşit să obţină şi un post de senator, în persoana lui Mircea Cazan.
Practic, vorbim despre aceleași nume pe care PNL Sibiu le-a avut în Parlament și până acum, cu o mică rocadă: Neagu a devenit acum deputat, iar Cazan primește un mandat de senator.
Înaintea campaniei electorale, Raluca Turcan, președintele organizației județene PNL Sibiu, a anunțat că scorul pe care și-l propune filiala este de 42 %, ceea ce, potrivit calculelor liberalilor, însemna patru mandate de deputat și două de senator. PNL Sibiu a obţinut scorul de 39,52 % la Camera Deputaţilor, iar la Senat – 39,84%, potrivit numărătorii paralele proprii. Destul de aproape față de ținta asumată, însă nu suficient pentru a le asigura câte un fotoliu de parlamentar fostului viceprimar Virgil Popa și fostului vicepreședinte al Consiliului Județean, Constantin Șovăială. Acesta din urmă ar putea obține, totuși, mandatul de deputat la redistribuire.
Mulțumim sibienilor pentru votul de încredere dat Partidului Național Liberal! Votul ne responsabilizează enorm. PNL Sibiu a înregistrat cel mai bun scor la nivel național. Acest vot a avut la bază multă muncă la firul ierbii şi proiecte concrete. Parlamentarii PNL își vor respecta angajamentele asumate, vor sancționa derapajele, iar criteriile de integritate nu vor fi negociabile.