Trei incendii, o singură cauză. Coșurile de fum

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns prompt, în week-end-ul ce a trecut, unui număr de 129 de solicitări venite pe numărul de urgență 112.

Foto: ISU Sibiu

 

Dintre acestea, în 117 situații a fost necesară acordarea asistenței medicale de urgență de către echipaje de prim-ajutor medical calificat SMURD, iar patru intervenții au fost pentru stingerea unor incendii, dintre care unul la un autoturism.

Duminică în jurul orei 13:30, pompierii sibieni au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autocisternă și un echipaj SMURD, pe strada Țesătorilor din localitatea Cisnădie pentru stingerea unui incendiu. De asemenea la fața locului a intervenit și SVSU Cisnădie. La sosirea forțelor incendiul se manifesta la o anexă gospodărească, în interiorul acesteia. În urma incendiului anexa a fost afectată în totalitate, inclusiv bunurile din interiorul acesteia. Cauza incendiului a fost efectul termic produs la coșul de fum amplasat sau neizolat corespunzător față de materialele combustibile. Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Foto: ISU Sibiu

Totodată, pompierii au intervenit în acest week-end la alte două incendii care se manifestau la coșurile de fum ale unor case. Din fericire incendiile au fost minore, nefiind înregistrate pagube materiale. Pe această cale, având în vedere tendința de creștere a numărului de incendii la coșurile de fum, pentru creşterea gradului de protecţie a gospodăriilor și evitarea unor situaţii neplăcute ce pot avea urmări grave, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu vă recomandă următoarele măsuri de prevenire:

Foto: ISU Sibiu

Asigurați, cel puțin o dată pe an, obligatoriu, controlul instalațiilor și al sistemelor de încălzire, în vederea înlăturării defecțiunilor și asigurării funcționării la parametri normali;

Înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare;

Nu este permis să se aprindă focul cu benzină sau alte lichide inflamabile, ori să se ardă lemne lungi, care nu permit închiderea uşii;

Focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;

Se interzice folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate;

În faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu o tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;

Verificareacurăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;

Coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale acoperişului (grinzi, astereală şi alte asemenea);

Nu utilizați aparate electrice cu defecțiuni sau improvizații;

Nu suprasolicitaţi reţeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor receptori;

Lucrările de întreţinere, revizii şi reparaţii la instalaţiile şi aparatele electrice se execută numai de către personal calificat şi autorizat;

Siguranţele electrice arse se înlocuiesc numai cu altele calibrate, cu aceleaşi caracteristici tehnice;

Nu folosiţi butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;

Nu folosiţi flacăra pentru verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face doar cu emulsie de apă cu săpun;

Nu încălziţi cu flacără buteliile şi nu le folosiţi culcate, răsturnate sau înclinate;

Este obligatorie supravegherea copiilor, fiind interzisă blocarea lor în casă cu lumânări aprinse, sobe, plite şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune;

Este interzisă folosirea afumătorilor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, poduri, sub şoproane sau lângă materiale combustibile; afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*