Trei dosare penale pentru alcool în doar două ore

În primele ore ale zilei de 27 decembrie, polițiștii rutieri au deschis 3 dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În jurul orei 00,40, pe Calea Șurii Mici din municipiul Sibiu, testarea alcoolscopică a unui bărbat în vârstă de 48 de ani, din Șelimbăr, a indicat valoarea de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În jurul orei 01,30, pe strada Principală din Veștem, aparatul etilometru a afișat un rezultat de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat în urma testării unui localnic în vârstă de 23 de ani.

În jurul orei 02,40, pe strada Principală din Valea Viilor, un localnic în vârstă de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției de deplasare și a acroșat două autoturisme parcate pe marginea părții carosabile. Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei 3 șoferi au fost însoțiți la unități medicale unde li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în prezent cercetările continuând sub supravegherea unităților de parchet competente.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*