Trecem la ora de iarnă. La noapte ceasurile se dau înapoi cu o oră

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 26 spre 27 octombrie, România va trece oficial la ora de iarnă, marcând astfel sfârșitul orei de vară pentru acest an.

Foto: pexels.com

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 26/27 octombrie 2024, România revine la Timpul Legal Român, ora standard a Europei de Est + 2 UTC, scrie Monitorul de Cluj.

România trece sâmbătă noapte la ora de iarnă: Ora 4.00 devine ora 3.00

În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunţarea la ora de vară şi revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii când ora 4.00 devine ora 3.00.

În noaptea zilei de 26 spre 27 octombrie în România vom dormi cu o oră în plus. Ziua de 27 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi a doua cea mai lungă zi a anului după cea din primăvară (martie), când s-a trecut la ora de vară.

CFR Călători a informat că schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

În ţările care aplică această schimbare a orei, procesul nu va fi simultan din cauza diferenţei de fus orar.

Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală (a Soarelui) şi reducerea folosirii luminii artificiale. Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai – 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania.

Au urmat ani în care introducerea orei de vară a fost propusă de mai multe ori, dar respinsă. Pentru o perioadă mai îndelungată a fost aplicată în SUA, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 – 30 septembrie 1945.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Ideea de a renunța la schimbarea orei a apărut și în Uniunea Europeană, încă din 2018, dar demersurile au fost suspendate, odată cu apariția pandemiei și a războiului din Ucraina.

Nu toate statele folosesc în acest moment ora de vară, iar perioada nu este aceeaşi în toate ţările care recurg la schimbarea orei. Ţările ecuatoriale şi tropicale nu aplică această oră, deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului.

Cum ne afectează schimbarea orei

Sunt studii care susţin că sănătatea oamenilor ar putea avea de suferit din cauza modificărilor prin folosirea orei de vară. Astfel, schimbarea orei poate afecta diferit oamenii, în funcţie de vârstă, stil de viaţă şi sănătate. Specialiştii susţin că schimbările de oră pot cauza anumite probleme temporare în ritmul circadian, ceea ce poate duce la oboseală, somnolenţă, scăderea performanţei la locul de muncă şi creşterea riscului de accidente. Copiii şi vârstnicii pot fi cei mai afectaţi, deoarece ritmurile lor biologice sunt mai sensibile la schimbări.

De asemenea, adaptarea la ora de iarnă poate influenţa şi dispoziţia emoţională a oamenilor, deoarece zilele mai scurte şi mai puţină lumină naturală pot creşte riscul de depresie sezonieră, un tip de depresie legat de schimbările de sezon, în special în lunile de iarnă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*