Traumatisme craniene și faciale, după ce o femeie a fost lovită de un autoturism

O femeie de 64 de ani a fost acroșată de un autoturism pe Calea Gușteriței din Sibiu, în zona cartierului Balanța. Victima a suferit traumatisme craniene și faciale și a fost transportată la UPU Sibiu. Traficul în zonă este îngreunat.

sursa foto: Mesagerul de Sibiu

Accidentul s-a produs pe Calea Gușteriței, în zona cartierului Balanța. Un tânăr de 22 de ani, din Sibiu, conducea dinspre Bulevardul Corneliu Coposu când a acroșat femeia care traversa strada.

Echipajul cu medic al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu a stabilit că victima a suferit traumatisme craniene și faciale, precum și excoriații ale brațelor și picioarelor. După acordarea primului ajutor, femeia a fost transportată la UPU Sibiu.

Polițiștii de la Biroul Rutier Sibiu fac cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului și aplicarea măsurilor legale.