Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita intervin la un autoaccident produs pe str. A. Iancu din localitate.
Din primele cercetări reiese că un tânăr de 18 ani, localnic, în timp ce se deplasa pe bicicletă, folosind telefonul mobil, ar fi intrat într-un stâlp, potrivit IPJ.
Tânărul, conștient, a fost transportat la spital.
Polițiștii rutieri fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza și condițiile în care s-a produs accidentul rutier.
ISU anunță că un echipaj SMURD din Agnita a intervenit pentru acordarea asistenței medicale tânărului. Băiatul a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la CPU Agnita conștient, cu un traumatism cranio facial.