Tratamente în Europa

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu a emis, anul trecut, 13.721 carduri europene de asigurări sociale de sănătate și au fost prelucrate 10.051 formulare europene, potrivit directorului Vasile Spinean.

Totodată, au fost decontate servicii medicale de care au beneficiat asigurații români în statele membre UE, în valoare de 28,7 milioane de lei.

Directorul Vasile Spinean a prezentat bilanțul activității din 2017

Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate sau certificatul înlocuitor provizoriu facilitează obţinerea tratamentului medical de care pot avea nevoie sibienii în timpul şederii temporare în alt stat membru al UE sau SEE. Tratamentul este furnizat în conformitate cu regulile statului vizitat, iar costurile aferente sunt rambursate potrivit tarifelor aplicate în acel stat membru. Prezentarea CEASS garantează rambursarea costurilor medicale la faţa locului sau imediat după întoarcerea acasă. În situaţia în care beneficiarul nu păstrează calitatea de asigurat pe toată perioada de valabilitate a cardului, va suporta contravaloarea acestor servicii.

În 2017, în cadrul Compartimentului Juridic și Contencios Administrativ al CJAS Sibiu au fost înregistrate 47 de dosare ale unor persoane aflate în această situație. Dintre acestea, la finalul anului trecut, 35 de dosare, în valoare de 27,4 milioane de lei, au fost recuperate în urma notificărilor, iar restul se află în curs de recuperare.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*