În urma unei analize detaliate a anumitor trasee și a solicitărilor clienților Tursib, s-a propus și supus dezbaterii publice un nou program de circulație al transportului public de călători și totodată înființarea a 7 stații noi. Modificările propuse au fost aprobate și vor intra în vigoare începând cu data de 04.03.2024. Ca atare, următoarele trasee vor suferi modificări după cum urmează:
Traseul 11: se va suplimenta numărul de autobuze care deservesc acest traseu, se va prelungi traseul prin schimbarea capătului de linie și se vor înfiinţa următoarele 3 stații noi:
- 2 staţii de autobuz în zona magazinului Kaufland de pe strada Calea Cisnădiei (stația “Kaufland Arhitecților 1” și stația “Kaufland Arhitecților 2”);
- 1 staţie de autobuz în dreptul magazinului Penny de pe strada Calea Cisnădiei (stația “Penny Arhitecților”).
Traseul 22 Sibiu – Păltiniș: se vor înființa 4 stații noi după cum urmează:
- Staţie spre Păltiniş, în Tropinii noi, la troiță (stația “Tropinii noi 2”);
- Staţie spre Sibiu, imediat după parcarea imobilului situat în Tropinii Noi, în dreptul marcajului pentru delimitarea benzilor de circulație cu linie întreruptă (stația “Tropinii noi 1”);
- Staţie spre Păltiniş în parcarea Pensiunii „Briana” (stația “Mai Curmătură 2”);
- Staţie spre Sibiu după Pensiunea „Mai”, în parcare (stația “Mai Curmătură 1”);
Traseul 13: se va mări frecvența curselor care circulă până în stația “Muzeul Astra”, iar în zilele de luni – vineri vor fi 42 de curse în loc de 22 și în zilele de weekend vor fi 22 de curse în loc de 15.
Traseele 1, 2, 5, 10, 15, 18: se va ajusta programul de transport pentru eficientizarea acestora.
Noile orare vor fi disponibile pe site-ul www.tursib.ro în secțiunea “Trasee”, în stațiile Tursib, în aplicația mobilă SibiuBus și în secțiunea de planificare a călătoriei de pe portalul și de pe site-ul Tursib, începând cu data de 4 martie 2024.