Maşini
de sute de mii de euro putrezesc şi ani de zile în curtea din spate a Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sibiu. Deşi merg în patrulare uneori cu maşini foarte vechi şi destul de uzate, nici măcar oamenii legii nu se pot atinge de bolizii care fac obiectul unor procese.
Autoturismele indisponibilizate de către formaţiunile de combatere a criminalităţii organizate sau de Serviciul de investigaţii Criminale fac de ruşine Logan-urile sau Vento-urile pe care le folosesc în munca de zi cu zi poliţiştii sibieni. Aceşti bolizi parcaţi lângă bătrâna Dacie 1310, condusă încă de oamenii legii, fac obiectul unor procese aflate pe rolul instanţelor de ani buni.
Soartă pecetluită. La propriu
Maşinile au fost indisponibilizate, în marea lor majoritate, de către lucrătorii Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate sau de cei de la Serviciul de Investigaţii Criminale. „În prezent, în custodia Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sibiu sunt 36 de autoturisme şi un motoscuter, indisponibilizate. Autovehiculele aflate în custodia Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu au fost indisponibilizate, marea majoritate, de către formaţiunile de crimă organizată şi investigaţii criminale în dosarele penale instrumentate de acestea. Aceste maşini nu pot fi vândute de către IPJ Sibiu, nefiind proprietatea instituţiei noastre”, explică inspectorul principal de poliţie Luciana Balteş, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu.
„Bunicuţe”, dar şi vedete
Cea mai veche dintre maşinile indisponibilizate, un VW Golf, zace în curtea interioară a IPJ Sibiu încă din 2004. Cea mai nou venită este un Porsche Cayenne, indisponibilizat în anul 2010. De asemenea, 17 dintre aceste maşini sunt înmatriculate în România, iar restul poartă numere străine. Toate autoturismele au sigiliu pe ele şi aşteaptă ca judecătorii să le decidă soarta. Acest lucru se va întâmpla doar în momentul în care dosarele penale vor fi finalizate. Multe din aceste maşini scumpe au aparţinut cândva unor infractori sau membrilor unor clanuri celebre precum Lenis.
Preţuri exorbitante
Indiscutabil, cel mai scump bolid care zace în ploaie zilele acestea este Porsche-ul Cayenne. Valoarea lui de catalog este cuprinsă între 56 şi 130.000 de euro. Din urmă vine puternic un Audi Q7, a cărui valoare este estimată pe site-urile de profil între 60 şi 130.000 de euro. Poliţiştii au indisponiblizat şi un autoturism de teren Mercedes ML, al cărui preţ începe de la 50.000 de euro şi poate ajunge la dublul acestei sume. Unui alt ghinionist i s-a pus sub sigiliu un Audi A6, care are un preţ de catalog cuprins între 40 şi 80.000 de euro. Printre maşinile cu preţuri accesibile şi oamenilor de rând se numără câteva modele de Opel Astra, Alfa Romeo, VW Golf, o camionetă Ford Transit sau un microbuz Renault Master. Toate, însă, au şanse minime să mai ajungă vreodată în custodia foştilor proprietari care, de multe ori, le-au dobândit ilegal.
36
de maşini sunt în custodia IPJ Sibiu