Timp de două zile, întreaga lume a dansului sportiv va fi cu ochii pe orașul Sibiu, unde peste 1.000 de sportivi sosesc pentru cel mai important eveniment de profil al anului din țară, Transylvanian Grand Prix.
Pentru al doilea an consecutiv, iubitorii dansurilor de societate vor putea lua parte la un Campionat Mondial, cel de Junior II 10 Dansuri. Nu mai puțin de 35 de perechi din 35 de țări (campionii fiecărei țări) se vor lupta pentru titlul suprem în fața a peste 1.000 de spectatori și sute de mii de urmăritori în mediul online, competiția fiind transmisă prin livestream.
Pe lângă Campionatului Mondial, Transylvanian Grand Prix propune alte două categorii de concurs, destinate sportivilor amatori participanți la World Open Standard și World Open Latino. În clasificarea după importanță a competițiilor de dans sportiv, cele de categoria World Open sunt considerate ca fiind cele mai importante după cele din categoria Grand Prix. Prin urmare, Transylvanian Grand Prix este cel mai important eveniment de dans sportiv din România în acest an. Peste 1.000 de sportivi din toate colțurile lumii vin la Sibiu pentru acest imens eveniment sportiv, iar peste 15 perechi din TOP 50 mondial (World Ranking List) au confirmat deja prezența la competiția de la Sibiu.
Ambele Open-uri sunt structurate pe categorii de vârstă, Juvenil/copii I 6-9 ani, juvenil/copii II 10-11 ani, juniori I, 12-13 ani, Junior II 14-15 ani, Tineret 16-18 ani, Adulți 19-34 ani. Competiția este arbitrată de oficiali din 30 de țări, 38 de arbitri internaționali și peste 50 de arbitri și oficiali români.
Ediția din acest an a Transylvanian Grand Prix va avea loc între 2 și 3 noiembrie, la Sala Transilvania. Concursurile vor începe în fiecare zi de la ora 9:00 până la ora 22:45. Galele finale ale competiției vor avea loc sâmbătă și duminică începând cu ora 19:00. Campionatul Mondial se va desfășura sâmbătă, 2 noiembrie.
„Este al cincilea an în care Sibiul este gazda acestui eveniment de rang mondial și în calitate de organizator, clubul Fantasy Dance Sibiu își dorește să ofere sibienilor șansa de a intra în această minunată lume a dansului sportiv. Considerăm că Transylvanian Grand Prix merită un oraș ca Sibiul, iar Sibiul merită o competiție ca de un asemenea calibru”, spun Șerban Rotaru și Daniela Apatiei, reprezentanții clubului Fantasy Dance, organizatorul evenimentului.
Accesul publicului se va face pe bază de bilet. Biletele se pot achiziționa deja prin intermediul platformei Kompostor.ro și vor fi disponibile în timpul competiției și la casieria Sălii Transilvania. Biletul pe zi costă 45 lei, iar persoanele cu dizabilități și copiii până la 13 ani au accesul gratuit. „Oferim acces gratuit copiilor deoarece ne dorim să participe în numar cât mai mare pentru a putea observa frumusețea acestui sport și pentru a promova și susține mișcarea pentru o viață cât mai sănătoasă”, mai spun organizatorii competiției.
Transylvanian Grand Prix este un eveniment organizat de Fantasy Dance Sibiu și Academia de Dans Brașov și cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Sport, Consiliul Județean Sibiu, Ministerul Tineretului și Sportului și sprijinit de Federația Română de Dans Sportiv și de Federația Mondială de Dans Sportiv.