Transportul public între Sibiu și Șelimbăr, un pas mai aproape de realizare

USR Șelimbăr sprijină demersurile pentru soluționarea problemei transportului public în comună.

Din acest motiv, reprezentanții filialei au participat, ieri, alături de factorii decizionali din Sibiu și Șelimbăr, la o întâlnire pe această temă, pentru a discuta în detaliu despre posibilitatea introducerii transportului în comun între municipiul Sibiu și comuna Șelimbăr, inclusiv satele Veștem, Mohu și Bungard.

Întâlnirea cu Astrid Fodor, primarul Sibiului, și Marius Grecu, primarul Șelimbărului, a avut loc în prezența președintelui USR Șelimbăr, Daniel Vidrighin, și a vicepreședintelui Daniela Ilie, care au prezentat propunerea pentru operarea serviciilor de transport public în comun prin intermediul SC TURSIB SA. USR Sibiu a fost reprezentat de Diana Mureșan, președintele filialei locale.

„USR Șelimbăr susține ideea că preluarea traseelor de către TURSIB SA este soluția cea mai potrivită pe termen lung, care să rezolve în condiții de eficiență și de cost problema transportului public. Extinderea traseelor de transport public creează o mai bună conexiune a locuitorilor din comuna Șelimbăr cu zonele de interes ale acestora din Sibiu, inclusiv Zona Industrială Vest. De aceea, ca inițiator al discuțiilor, USR a venit și cu o propunere de implementare a soluției, mai ales în perspectiva realizării Zonei Metropolitane Sibiu. Proiectul a fost înmânat conducerii celor două administrații locale în cadrul întâlnirii. Doamna primar Astrid Fodor și-a manifestat deschiderea pentru continuarea demersurilor de extindere a traseelor de transport public, cu condiția ca în cadrul ADI care se va înființa în acest scop, fiecare membru să fie reprezentat direct proporțional cu numărul de locuitori ai localității. Șelimbărul va contribui cu mijloace de transport noi, ecologice și cu subvenția necesară pentru susținerea tuturor cheltuielilor necesare transportului public aferent călătorilor din comună. Domnul primar Marius Grecu a exprimat un acord de principiu pentru propunerile de colaborare formulate de conducerea Primăriei Sibiu. Pentru continuarea acestui demers, primarul Marius Grecu va transmite Primăriei municipiului Sibiu o scrisoare de intenție”, se arată într-un comunicat al USR Sibiu.


Propunerea USR Șelimbăr privind operarea serviciilor de transport public în comun

prin intermediul SC Tursib SA

 

 

Preambul

Pentru a fi o alternativă atractivă și reală pentru călători, transportul în comun trebuie să răspundă la trei cerințe fundamentale: să fie eficient (curse suficient de frecvente și punctuale), să fie sustenabil din punct de vedere al costului și să ofere condiții decente. Tocmai neîndeplinirea acestor cerințe a condus călătorii să nu mai apeleze la serviciile operatorului de transport intrajudețean, iar acesta a renunțat la licența de operare (Transmixt). Acest fapt deschide posibilitatea autorităților locale să procedeze, cu celeritate, la identificarea unei soluții imediate și eficiente.

Soluția pe care USR Șelimbăr o propune este de a introduce în comună operatorul de transport public local din Sibiu adică, Tursib-ul. Aceasta este cea mai sustenabilă soluție pe termen lung care să rezolve în condiții de eficiență și de cost problema transportului public în comun pentru Șelimbăr, Mohu, Veștem, Bungard și Sibiu, iar până atunci transportul să fie acoperit de transportatorii desemnați de Consiliul Județean Sibiu. Pentru aceasta este nevoie, însă, de colaborare din partea a trei instituții cheie: Primăria Municipiului Sibiu, Primaria Comunei Șelimbăr și Tursib. Aceste instituții trebuie să parcurgă pașii necesari pentru a opera serviciile de transport public în comun, în condiții de legalitate și eficiență, în cadrul localităților pe care le deservesc.

Primul pas către Zonă Metropolitană

Având în vedere vecinătatea dintre cele două localități – comuna Șelimbăr și municipiul Sibiu – și a resurselor pe care deja le utilizează la comun, introducerea Tursib ca operator de transport local este un pas firesc pentru locuitorii localităților. Foarte mulți șelimbăreni lucrează în Sibiu, foarte mulți sibieni vin la cumpărături în Șelimbăr, multe familii folosesc intrastructură de educație din Sibiu, există multe legături de familie între locuitori. Infrastructura educațională, culturală, de utilități și rutieră, precum și parcurile publice și zonele de agrement sunt folosite în comun.

Constituirea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară între Primăria Municipiului Sibiu și Primăria Comunei Șelimbăr, cu obiect de activitate “Realizarea serviciului de transport public în comun”, ar fi primul pas către realizarea unui deziderat pe termen lung și anume constituirea Zonei Metropolitane Sibiu.

Acest proiect poate fi un model pentru viitoare colaborări inter-instituționale, atât între municipiul Sibiu și comuna Șelimbăr, cât și pentru localitățile limitrofe, devenind un pilon important pentru identificarea de soluții pentru diverse probleme inter-comunitare, nu numai transportul public.

Traficul important de persoane se realizează după cum urmează:

–          dinspre cartierele noi ale Șelimbărului către locurile de muncă din Sibiu, în special Zona Industrială Vest și retur

–          dinspre satele aparținătoare către locurile de muncă din Sibiu și retur

–          dinspre Șelimbăr și satele aparținătoare către unitățile de învățământ din Sibiu și retur

–          dinspre Șelimbăr și satele aparținătoare către zona comercială și retur

–          conexiune între familiile din Sibiu care au rude în comuna Șelimbăr și retur

–          tur și retur către firmele care furnizează servicii în comuna Șelimbăr sau Sibiu

Etapele implementării

Cei mai importanți pași pentru implementarea transportului public în comun la nivelul celor două localități sunt, după cum urmează:

ü  Consesul decizional la nivelul conducerii celor două localități privind implementarea transportului public local  în comun.

ü  Semnarea unui protocol de colaborare între Primăria Municipiului Sibiu și Primăria Comunei Șelimbăr care să stabilească obligațiile și responsabilitățle fiecărei părți, precum și termene aproximative pentru parcurgerea tuturor etapelor legale

ü  Parcurgerea etapelor legale pentru constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară(ADI) între Primăria Municipiului Sibiu și Primăria Comunei Șelimbăr cu obiect de activitate realizarea serviciului de transport public în comun, în conformitate cu OUG 57/2019 privind Codul Administrativ – art. 89 – 92.

ü  Perfectarea și semnarea contractului de delegare a serviciului public de transport local către societatea Tursib, în condițiile operării acestui serviciu prin intermediul ADI nou înființate.

ü  Introducerea în lista de investiții aferentă anului 2020 sau, prin rectificare bugetară, pe lista de investiții aferentă anului 2019 a sumelor necesare pentru: achiziția de vehicule, cotei de contribuție la cheltuielile ADI (combustibil, salarii, mentenanță parc auto etc.) precum și a sumelor necesare pentru subvenția transportului public în comun.

ü  Optimizarea traseelor împreună cu Tursib și alte autorități competente (Autoritatea Rutieră Română) și pe baza unui studiu de circulație / trafic.

ü  Amenajarea tuturor stațiilor existente și înființarea de noi stații corespunzatoare, conform cu datele rezultate în urma studiilor de circulație/trafic.

ü  Declararea transportului public local drept prioritate pentru Primăria Șelimbăr și alocarea unui procent de 6% din bugetul local pentru următorii 4 ani pentru acest capitol bugetar.

ü  Asumarea unor termene de către toate părțile implicate pentru implementarea transportului public local prin intermediul operatorului Tursib, dar nu mai mult de 12 luni de la data semnării protocolului de colaborare.

Grupul de Inițiativă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*