Transportul public către Aeroportul Sibiu, mai accesibil pentru călători (CP)

La inițiativa Primăriei Sibiu și a Consiliului Județean Sibiu și în urma unei colaborări eficiente cu Aeroportul Internațional Sibiu și societatea de transport public Tursib, transportul public devine o variantă mai bună de deplasare spre/dinspre Aeroportul Internațional Sibiu.

FOTO: TURSIB

În următoarea perioadă va fi implementată o măsură care să ofere pasagerilor posibilitatea de a utiliza transportul public pentru deplasare, asigurând conexiuni mai bune între oraș și acest obiectiv important.

Astfel, în ședința ordinară a Consiliului Local Sibiu din această lună se va propune spre aprobare înființarea unei stații de autobuz în perimetrul Aeroportului, în zona terminalului de sosiri.

Autobuzele care circulă pe traseul 11 vor intra în această stație corelat cu programul zborurilor care decolează sau aterizează aici. Pasagerii care doresc să călătorească cu autobuzul vor putea achiziționa bilete fie cu cardul contactless, direct la bordul autobuzului, fie din aplicația Sibiu Bus. Suplimentar, urmează să se instaleze și un automat de bilete în noua stație.

Astfel, deplasarea sibienilor, dar și a oaspeților orașului cu autobuzul spre și dinspre Aeroport devine mai simplă și mai accesibilă.

Pentru detalii despre programul de transport și rutele disponibile, vă invităm să consultați site-ul operatorului Tursib: https://www.tursib.ro/

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*