16/09/2024

Trăiește clipa

Când îți dorești să îmbini utilul cu plăcutul, nu lași clipa să zboare, pentru că timpul este cel mai prețios capital de care dispunem! Așa cum afirma Octavian Paler „ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată”. Acest gând mă animă de fiecare dată când mă aflu într-un loc nou, într-un sat, într-un oraș sau într-o zonă cu relief aparte, nevizitate anterior. Adică, în locuri noi, care mă incită la simțire și trăire!

Foto; Ion Talpoș

Aflându-mă cu puțin timp în urmă la Abrud în județul Alba, alături de un grup de prieteni artiști plastici, m-am gândit să-mi folosesc în mod creativ o fereastră de timp pe care o aveam la dispoziție. Eram împreună cu soția mea și am hotărât să mergem până la Câmpeni, un oraș pe care nu-l mai vizitasem niciodată. Gândul că pașii îmi vor călca pe urmele marelui Avram Iancu, îmi dădea fiori! Însă, curiozitatea și dorința de a afla lucruri noi despre istoria locului, mă entuziasmau!

Am pornit la drum din Abrud, spre Câmpeni, în jurul prânzului. Un drum scurt, făcut în vreo 15 minute cu mașina. În baza unor informații culese de pe un site al orașului, Muzeul „Avram Iancu” din Câmpeni ar fi trebuit să fie deschis la ora aceea. Am luat orașul la pas, agale, cu privirile ațintite roată către orice ni se părea demn de remarcat, pentru că orașul nu duce lipsă de așa ceva! Ajunși la porțile clădirii muzeului, un lacăt cât toate zilele, pus pe poartă, ne atenționa că am ratat ocazia de a intra în muzeu. Mai mult, o pancartă din apropiere ne anunța că acolo au fost desfășurate lucrări de reabilitare a clădirii, lucrări care, conform termenului afișat ar fi trebuit să fie încheiate la data la care noi am ajuns acolo. Cum să fie terminate lucrările, când acolo totul era vraiște! Intrând într-un mic magazin alăturat, o doamnă binevoitoare, obosită și ea de atâta praf înghițit de când lucrările la clădirea muzeului nu se mai terminau, ne-a arătat un loc de unde, eventual, am fi putut obține informații actualizate, în legătură cu șansele viitoare de vizitare a muzeului: Centrul de Informare Turistică din Câmpeni, clădire al cărei acoperiș țuguiat se vedea ceva mai departe, peste râul Arieș. Am trecut podul metalic peste Arieș, pod parțial „descompus”, în sensul că-i lipseau niște traverse! M-am îndreptat către „ciupercă”, așa cum a fost indicată clădirea de către doamna supărată, de la magazinul de lângă muzeu. De altfel, o doamnă amabilă, binevoitoare cu noi. Eram singurii vizitatori la ora amiezii, în zona Centrului de Informare Turistică. Deschid ușa clădirii cu putere, hotărât să-mi vărs năduful asupra oricui se va găsi dincolo de ușă… M-a întâmpinat, însă, o doamnă drăguță, afișând un zâmbet larg!

„Bună ziua, îmi spune, prezentându-se. Sunt Anca Mirela Mariana, cu ce vă pot fi de folos?”

Bună ziua! i-am răspuns la rândul meu, un pic fâstâcit… M-am prezentat și apoi, continuându-mi ideea pentru care ajunsesem acolo, i-am spus: am venit la dumneavoastră să-mi spun oful! Suntem veniți la Câmpeni ca turiști, în primul rând. În al doilea rând aș fi vrut, ca jurnalist, să consemnez ceva legat de vizita aceasta, făcută în orașul dumneavoastră. Dar ce să consemnez, dacă Muzeul „Avram Iancu” este închis, deși pe site-ul orașului scrie, negru pe alb, că muzeul ar trebui să fie deschis? De ce nu actualizează nimeni site-ul acela? Mă împac cu gândul că nu am făcut un drum prea lung până aici, venind de la Abrud. Dar dacă aș fi plecat de acasă, din Sibiu, pentru a vizita muzeul, cum ar fi fost?

M-am felicitat, în sinea mea, că nu am fost prea agresiv în comentarii realizând că, de fapt, doamna Anca Mirela Mariana nu avea o vină directă în toată chestiunea aceasta. După câteva clipe de răgaz, dumneaei mi-a spus: „Haideți să vedem cum pot să vă ajut… Este posibil să puteți vizita Muzeul ”Beciul lui Horea” din Câmpeni, locul care amintește de evenimentele care au determinat izbucnirea răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan. Doar o clipă, să dau câteva telefoane”.

Am așteptat răbdător, timp în care am văzut răspândite acolo, pe o masă, câteva pliante. Le-am răsfoit. Printre numerele de telefon formate, doamna Anca Mirela Mariana și-a făcut timp să mă lămurească:

„Sunt pliante întocmite de mine, în colaborare cu colegi din cadrul Primăriei Câmpeni. Cred că și în aceste pliante veți găsi lucruri interesante, care să vă inspire în activitatea dumneavoastră jurnalistică”.

De acord, mi-am zis, cerându-mi voie să iau cu mine câteva pliante. Apoi, după ceva timp petrecut la telefon, aflu că persoanele căutate de dânsa nu răspund. Văzându-mi dezamăgirea din priviri, după o clipă de așteptare, fața i s-a înseninat brusc, însuflețită de o idee: „Haideți, că vă însoțesc eu prin centrul orașului. O să vă arăt câteva locuri interesante și sunt convinsă că nu veți fi dezamăgit de ce o să vedeți!”

Chiar așa? îmi spun cu glas scăzut, mai mult ca pentru mine. Eram sceptic, pentru că afară erau temperaturi de peste 30 de grade Celsius și nu părea a fi cea mai bună perioadă a zilei pentru o plimbare prin oraș. Sigur nu vă este greu? îmi întreb eu interlocutoarea, oarecum jenat de discuția purtată anterior…

„Nu, nu-mi este greu! Din contră, îmi face plăcere să vă arăt ce locuri și ce obiective turistice frumoase avem la Câmpeni!”

Am pornit la drum împreună și ne-am lăsat ghidați prin oraș de către doamna Anca Mirela Mariana. Trecând podul metalic de peste râu, am aflat de la dânsa că podul se numește ”Regele Ferdinand”, că are o vechime de o sută de ani și se află, acum, într-un proces de reabilitare. Are chiar și o plăcuță de identificare, montată la unul din capete. M-am uitat cu atenție și am descoperit plăcuța. Una mică, atât de mică încât dacă nu aș fi fost avertizat că există, nu aș fi observat-o! Am aflat astfel și o parte din istoria podului. Pașii ne-au purtat apoi către statuia ecvestră a lui Avram Iancu, amplasată în centrul orașului. O statuie impozantă, încadrată de busturile tribunilor Clemente Aiudeanu (1820-1913), Mihai Andreica (1828-1902) și Nicolae Corcheș (1810-1885).

Locul înfierbântat de arșița soarelui, era răcorit de cele câteva jeturi de apă curgând de sub soclurile busturilor tribunilor. Un ansamblu arhitectural bine realizat, bine amplasat, care-i dă orașului aerul acela de modernism de care acesta are nevoie în epoca noastră, fără a estompa însă patina timpului, pusă ca o pecete permanentă, de acum, asupra acelor locuri mustind a istorie…

„Pot să vă mai arăt, dacă doriți, alte câteva obiective interesante: bisericile din localitate, cimitirul în care veți afla mormintele tribunilor ale căror busturi le-am văzut împreună mai devreme și casa în care a locuit tribunul Clemente Aiudeanu, marcată cu o placă comemorativă”.

Am fost încântați de idee! Nu ni s-a mai părut nici cald afară, nu ni s-a mai părut nici lung drumul parcurs prin oraș. Am mers împreună, agale, prin toate acele locuri, fiind încântați de cele văzute și auzite. Doamna Anca Mirela Mariana ne-a fost un ghid excelent! Nu numai că ne-a dat o serie de explicații interesante, argumentate, în legătură cu locurile vizitate dar ne-a oferit și posibilitatea să stăm de vorbă cu oamenii locului, aflându-le părerile legate de ce a fost, ce este și ce va să fie în urbea lor, după umila lor părere! Am cunoscut-o, astfel, pe doamna Elisabeta Suciu din Câmpeni, o femeie harnică, destupată la minte, a cărei locuință se află în apropierea cimitirului. Pentru că dânsa, împreună cu soțul, mai fac curățenie prin cimitir, ne-a vorbit ca un istoric despre biserică, despre cimitir și monumentele funerare din cimitir, în care le sunt adăpostite trupurile tribunilor și ale altor personalități de seamă ale orașului. Am purtat și cu dânsa o discuție interesantă, la care aș vrea să fac referire cu o altă ocazie, pentru a nu-i diminua importanța.

Foto; Ion Talpoș

Da, orașul Câmpeni are oameni pe care te poți baza! Și nu mă refer neapărat doar la funcționari din cadrul Primăriei, pentru că nu am avut ocazia să cunosc mulți. Mă refer la oameni simpli, locuitori ai urbei, cu sau fără funcții în cadrul serviciile publice locale. Mă refer la oameni care își dau silința să salveze aparențele legate de lucruri care, uneori, nu funcționează foarte bine dar care, de multe ori, sunt evidente. O astfel de persoană întâlnită la Câmpeni a fost doamna Anca Mirela Mariana căreia îi mulțumim, public, pentru dăruirea cu care își face meseria! Mă bucur pentru că nu am lăsat să treacă pe lângă mine clipe importante, clipe în care am reușit să aflu lucruri noi, pe care nu le aflasem până atunci.

Așadar, vă invit să călătoriți, să scotociți orașele și satele României! Cu siguranță veți afla de fiecare dată ceva nou, pentru că (din fericire!) mai găsim pe pământul ăsta, strămoșesc, oameni care sfințesc locul! Tot ce trebuie să faceți, este să trăiți clipa! ”Carpe diem”, cum spunea poetul latin Horațiu într-unul din poemele sale, folosind o expresie devenită, ulterior, aforism.