Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de către Tribunalul Sibiu pe numele unui cetățean străin.
Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, este cercetat penal pentru trafic de persoane.
În cursul acestei zile, bărbatul va fi prezentat Tribunalului Sibiu în vederea conformării mandatului.