Traficul rutier pe strada Octavian Goga rămâne în continuare închis, au anunțat în această dimineață polițiștii sibieni.
Restricția este valabilă pe tronsonul cuprins între giratoriul de la intersecția cu strada N. Olahus și intersecția cu strada D. Anghel.
Circulația a fost oprită joi seara, din cauza cantităților mari de zăpadă acumulate pe acoperișul Stadionului Municipal. Pe fondul temperaturilor mai ridicate înregistrate ieri, exista riscul ca zăpada să cadă, punând în pericol siguranța pietonilor și a participanților la trafic.
Autoritățile recomandă șoferilor să folosească rute ocolitoare și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri până la reluarea circulației în condiții de siguranță.











