Comunitatea din Rîu Sadului a participat, recent, la festivalul tradițional breton „Sévenadur“ din Rennes, aflat la cea de-a 18-a ediție.
Localitatea sibiană a fost reprezentată de un grup de dansatori și muzicanți care promovează cultura, tradițiile, obiceiurile și portul popular din Mărginimea Sibiului, în frunte cu viceprimarul Daniel Minea. Mai mult decât un festival, „Sévenadur“ a reprezentat un schimb intercultural de tradiții și obiceiuri, concretizate în seri cu momente artistice și pași de dans specifici Mărginimii Sibiului, dar și zonei bretone.
Demersuri pentru înfrățirea cu o comună din Franța
Județul Sibiu deține comori bine păstrate de-a lungul veacurilor cu privire la tradiție, cântec, joc popular, meșteșug și arta portului, precum și gastronomie. Deși este cea mai mică comună din județ, aflată la poalele Munților Cindrel, Rîu Sadului păstrează vie identitatea culturală moștenită din moși-strămoși și o duce mai departe cu mândrie, în orice colț al lumii. „Ne bucurăm că am avut ocazia de a participa la acest festival, prin intermediul căruia am reușit să facem un prim pas spre înfrățirea comunei noastre cu comuna Brie, din regiunea Bretania – departamentul Ille et Vilaine, dar și să oficializăm această legătură, începută cu câțiva ani în urmă. Timp de 10 zile, au avut loc reprezentații artistice unde am prezentat dansul, portul și cântecul popular românesc, care ne fac să fim mândri de moștenirea culturală cu care ne-au înzestrat părinții, bunicii și străbunicii, ducându-le mai departe cu mândrie peste tot în lume”, ne-a mărturisit viceprimarul comunei Rîu Sadului, Daniel Dumitru Minea. Acesta a adus mulțumiri organizatorilor festivalului „Sévenadour“, reprezentanților din comuna Brie, Asociației de prietenie Ille et Vilaine-Sibiu, Asociației Solidarite 35 Roumanie, Primăriei și Consiliului Local Rîu Sadului, cu ajutorul cărora a fost posibilă prezența delegație comunei în Franța, precum și tuturor celor implicați.
Cosmin PAL