Tradițiile din Mărginime, ingredientele succesului pentru festivalul național „Bujorul de munte”

Doar câteva zile ne despart de întâlnirea cu tradiţiile în comuna Gura Râului. În zilele de 4 şi 5 iulie, Gura Râului va fi gazda celei de-a XII-a ediţii a festivalului „Bujorul de munte”. Concursuri şi jocuri cu specific tradițional, cântece și dansuri populare, cina ca la stână, cu preparate culinare specifice Mărginimii Sibiului, foc de tabără, toate acestea compun „rețeta” de succes a festivalului, organizat în aval de baraj, la poalele Munților Cindrel.

În prima zi de festival, oaspeții sunt invitați la o „cină ca la stână”, cu faimosul bulz ciobănesc, în atmosfera întreţinută de ansambluri din judeţul Sibiu şi de solişti de renume ai cântecului popular românesc.

În prima zi de festival, oaspeții sunt invitați la o „cină ca la stână”, cu faimosul bulz ciobănesc

În prima zi de festival, oaspeții sunt invitați la o „cină ca la stână”, cu faimosul bulz ciobănesc

În cea de a doua zi, participanții  vor fi întâmpinaţi, cum e îndătinat, la poarta de intrare în comună,  cu pâine şi sare, cu cai şi călăreţi în stil tradiţional. La amiază, după slujba de la biserică, Junii din localitate, purtând straiele de duminică, pornesc jocul, în centrul satului.

Apoi, pe scena situată pe platoul aflat în apropierea barajului, manifestarea va oferi spectatorilor ocazia  de a asculta câteva dintre cele mai bune voci ale folclorului naţional, alături de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”.

Atmosfera va fi întreţinută de ansambluri din judeţul Sibiu şi de solişti de renume ai cântecului popular românesc

Atmosfera va fi întreţinută de ansambluri din judeţul Sibiu şi de solişti de renume ai cântecului popular românesc

Programul festivalului „Bujorul de munte”, pe scena în aval de baraj


4 iulie 2015
Ora 17.00 – meşteşuguri şi tradiţii din Gura Râului (concursuri şi jocuri cu specific tradiţional)
Ora 18.00 – „Cina ca la stână”
Spectacol folcloric susţinut de ansamblurile: „Bujorul de munte” – Gura Râului, „Comorile Arpaşului”- Arpaşu de Jos, „Mărginenii” – Sălişte, „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului” şi „Datina” – Tălmaciu
Maria Lepindea, Camelia Cosma Stoiţă, Traian Stoiţă, Adriana Anghel, Mariana Anghel, Elena Merişoreanu
Ora 22.00 – foc de tabără
5 iulie 2015
Ora 13.00 – spectacol folcloric susţinut de: Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului“, Robert Târnăveanu, Viorica Telcean, Daniel Rosalim
Invitaţi: Tudor Furdui Iancu, Daniel Pop, Vlăduța Lupău, Alexandru Brădățan, Georgiana Vița, Paul Ananie, Mădălina Mârza, Florin Mihalache, Ionela Sterp, Gabriel Dumitru, Ioana Bogdan, Ion Chiş, Ina Todoran, Ovidiu Homorodean, Virginia Irimuş, Răzvan Năstăsescu, Adina Roşca, Alina Pinca, Nineta Popa
Ansamblul „Bârzava” al Primăriei Reşiţa
recital Dinu Iancu Sălăjanu

Organizatorii festivalului sunt Primăria și Consiliul Local al comunei Gura Râului, Consiliul Judeţean Sibiu și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu, în parteneriat cu: Asociaţia de Înfrumuseţare a Comunei Gura Râului, Regia Autonomă Ocolul Silvic Gura Râului, Asociaţia Pensiunilor Turistice Gura Râului, S.G.A. Sibiu, Heineken România. Acţiunea este cofinanţată de Consiliul Judeţean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*