Săptămâna Mare încheie Postul Sfintelor Paşti, cel mai lung şi cel mai aspru post de peste an.
I se mai spune Săptămâna Sfintelor Patimi, ea amintind de patimile Domnului Iisus Hristos din aceste zile, şi se adaugă celor 40 de zile propriu-zise de post. Astfel, Săptămâna Mare începe în Duminica Floriilor, respectiv la 21 aprilie, şi se încheie în Sâmbăta Mare, la 27 aprilie anul acesta.
Această săptămână se deosebeşte de toate celelalte perioade ale anului bisericesc, fiind perioada de retrăire a patimilor Mântuitorului, care lasă să se întrevadă bucuria şi lumina Învierii, aminteşte pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, într-un material publicat pe site-ul www.crestinortodox.ro. Ea încheie perioada de pregătire sufletească pentru întâmpinarea cu cuviinţă a celei mai mari sărbători creştine, Învierea Mântuitorului.
Săptămana Sfintelor Patimilor a avut întotdeauna o poziţie specială în cadrul acestui post. Până la sfârşitul secolului al III-lea, Postul Sfintelor Paşti era împărţit în două perioade: prima dintre acestea era până la Duminica Floriilor, cunoscută ca Postul Patruzecimii sau al Paresemilor, iar de la Duminica Floriilor până la cea a Învierii, se numea Postul Paştilor şi era caracterizat de cel mai aspru fel de postire. Cu timpul, Săptămâna Patimilor a fost inclusă în Postul Sfintelor Paşti, cu o durată de 7 săptămâni, dar rămâne cea mai însemnată dintre acestea, de unde şi denumirea de Săptămâna cea Mare.
Specifică pentru această săptămână este slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumuseţe, care evidenţiază momentele dramatice legate de Patimile şi Jertfa lui Hristos, săvârşite în fiecare seară, din Duminica Floriilor şi până în Vinerea Mare. Luni şi marţi, la Utrenii, se citesc Evangheliile care amintesc de cele din urmă învăţături ale Domnului. Miercurea Mare aminteşte de păcătoasa desfrânată, care însă, ungându-L pe Hristos cu mir, devine mironosiţă, dar şi de trădarea lui Iuda, care L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos pentru treizeci de arginţi, gestul său făcând ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post, alături de ziua de vineri, când a fost răstignit Iisus.
În Săptămâna Mare, credincioşii se pregătesc pentru sărbătoarea Învierii Domnului, atât sufleteşte, cât şi trupeşte. În Bihor şi în Maramureş, este numită şi Săptămâna Neagră, se arată pe site-ul www.crestinortodox.ro. Postul se înăspreşte, iar cei care nu au putut să-l ţină până atunci, se străduiesc ca, cel puţin în această săptămână, să-l respecte. În Maramureş, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru şi în albastru închis. Mulţi credincioşi încearcă chiar să ţină post negru în unele din aceste zile, având credinţa că Dumnezeu îi fereşte de boli, le dă sănătate şi îi ajută pentru tot restul anului. În Săptămâna Mare e bine ca toţi credincioşii să fie împăcaţi cu toată lumea, să ierte şi să-şi ceară iertare.
Pregătirile pentru întâmpinarea Învierii Domnului cuprind şi o serie de tradiţii şi obiceiuri populare. Acum se face curăţenie generală în gospodărie, muncile la câmp fiind permise doar până miercuri, de joi bărbaţii rămân pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile casnice. Casele trebuie să strălucească de curăţenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului aşa cum se cuvine, notează site-ul www.crestinortodox.ro. Una dintre principalele preocupări înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti este şi primenirea hainelor, potrivit site-ului www.romanianmonasteries.org. Încă de la începutul Postului, gospodinele croiesc cămăşi noi, atât pentru ele cât şi pentru restul familiei, pentru a le purta în ziua de Paşti.
În Sfânta şi Marea Joi, cunoscută şi ca Joia Mare, zi de o mare însemnătate în istoria mântuirii, sunt prăznuite patru momente deosebite din Săptămâna Patimilor: spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către farisei.
În dimineaţa din Joia Mare, oamenii merg la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească, iar seara participă la slujba celor 12 Evanghelii, îmbrăcaţi în haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru, conform site-ului www.crestinortodox.ro. Tot acum se duce la biserică pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere.
Se spune că din Joia Mare nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca. În majoritatea gospodăriilor româneşti, Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale (pasca şi cozonacii) şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, în credinţa că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.
Sfânta şi Marea Vineri este ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu şi a fost pus în mormânt, fiind, potrivit tradiţiei, zi de post negru, în care nu se mănâncă şi nu se bea decât apă.
În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf (numit şi Sfântul Aer), un obiect bisericesc de cult de formă dreptunghiulară, confecţionat din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se află imprimată sau pictată icoana înmormântării Mântuitorului. Acesta este aşezat pe o masă mai înaltă, iar credincioşii sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfântul Epitaf şi trec de trei ori pe sub masa pe care este aşezat. Pot face acest lucru până la sfârşitul slujbei Deniei Prohodului, care are loc în seara acestei zile. Această trecere pe sub masă a credincioşilor se doreşte a fi asemănarea trecerii prin mormânt a Mântuitorului, care S-a coborât în iad pentru a elibera sufletele drepţilor. Precum Hristos, care prin moartea şi Învierea Sa, a sfărâmat porţile iadului, iar moartea a fost învinsă, aşa şi credincioşii îşi amintesc acum că şi ei trebuie să treacă prin moarte, prin mormânt, pentru a merge la viaţa veşnică în Hristos. După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf, pe sub care trec apoi toţi credincioşii, la revenirea în biserică. La sfârşitul slujbei, este obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care sunt apoi puse acasă la icoane. După Slujba Prohodului, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălţării Domnului.
Sâmbăta Mare este dedicată ultimelor pregătiri pentru Paşti: sacrificarea mielului şi prepararea mâncărurilor din carne de miel, precum drob, borş de miel, stufat sau friptură. Mielul este simbolul lui Iisus în tradiţia creştină, căci atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit ”Mielul lui Dumnezeu”, simbolizând sacrificiul său suprem. Seara, gospodinele pregătesc coşul pe care urmează să-l ducă la biserică, la slujba de Înviere, în care pun, de regulă, o lumânare, ouă roşii, pască şi cozonac, peste care aştern cel mai frumos ştergar din casă. Înainte de miezul nopţii, lumea porneşte către biserică, unde credincioşii primesc lumină, semn al Învierii Domnului. După slujbă, oamenii merg la cimitir şi aprind şi acolo lumânări, pentru a vesti şi celor de dincolo Învierea Mântuitorului.
Cercetătorii etnologi susţin că, în comunităţile tradiţionale, se considera că Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului şi întunericului, oamenii rămânând fără protecţie divină. Timpul ritual de 14 zile, parte componentă a Ciclului pascal, se degradează neîncetat în Săptămâna Patimilor, notează Ion Ghinoiu în volumul „Sărbători şi obiceiuri româneşti”, când Iisus este trădat, chinuit, umilit şi omorât prin răstignire.
După trei zile de haos şi întuneric în care omenirea a rămas fără protecţie divină, urmează însă miracolul Învierii Domnului din noaptea de Paşti şi Săptămâna Luminată care readuc echilibrul şi armonia.
