Săptămâna aceasta, Muzeul ASTRA are în prim-plan monumentele și tradițiile din zona Olteniei.

Foto: Muzeul ASTRA
Inițiativa face parte din programul „Memoria secretă a obiectelor”.
Joi, începând cu ora 11,00, vom organiza ghidaje tematice la gospodăriile de olar din Horezu și Găleșoaia, dar și ateliere gastronomice cu rețete specifice zonei de nord a Olteniei.
Vineri, în intervalul 16,00-20,00 și sâmbătă, între 10,00-12,00, vom avea ateliere de olărit și ghidaje tematice la Gospodăria veche de olar din Găleșoaia.

Foto: Muzeul ASTRA
Sâmbătă și duminică vom completa programul de ateliere interactive din zona Satului oltenesc, în sectorul Agricultură-Pomicultură, unde va fi deschisă și expoziția „Comunități din Nordul Olteniei: Frâncești (Vâlcea)”.
Duminică, între orele 11,00-17,00, vom avea animații cu muzică și jocuri tradiționale. Vor fi alături de noi Călușarii de Frâncești, acompaniați de lăutari din zonă.










