Tradiție, gastronomie și activități recreative la Târgul de Ecoturism din Muzeul ASTRA – foto/video

În acest weekend, Muzeul ASTRA găzduiește ediția a VI-a a Târgului de Ecoturism, un eveniment organizat în cadrul Programului „Anii Drumeției”. La Târgul de Ecoturism găsiți activități și ateliere recreative, produse meșteșugărești și bunătăți tradiționale, iar sâmbătă seara scena de pe lac va fi animată de trupa Subcarpați.

Ștefana BABA

foto: Mesagerul de Sibiu

La evenimentul organizat de „Anii Drumeției” participă Filarmonica de Stat Sibiu și Ansambul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” alături de zeci de producători și meșteri populari.

Producători din întreaga țară la Sibiu

Elementul surpriză al acestui an îi aduce la Sibiu pe producătorii din toate colțurile țării. Dacă la edițiile anterioare au fost prezenți numai producători locali, din Mărginimea Sibiului, Valea Hârtibaciului și Valea Secașelor, anul acesta au venit la Muzeul ASTRA meșteșugari din Brașov, Cluj, Țara Dornelor și nu numai.

foto: Mesagerul de Sibiu

Gastronomie tradițională

Pentru că gustul autentic n-ar putea lipsi de la un astfel de eveniment, producătorii locali au pregătit pentru vizitatori numeroase bunătăți tradiționale. Așadar, cei care trec pragul Muzeului ASTRA în acest weekend, se pot bucura de gastronomia specific românească, mâncând produse bio preparate în stil tradițional.

Trupa Subcarpați concertează la Sibiu

Unul dintre cele mai așteptate momente din cadrul Târgului de Ecoturism este concertul trupei Subcarpați. Acesta se va desfășura pe celebra scenă de pe lac, un loc îndrăgit de sibieni. Astfel, iubitorii de muzică sunt așteptați sâmbătă, începând cu ora 21, să se bucure de ritmurile celor de la Subcarpați.

foto: Mesagerul de Sibiu

Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu a fost prezentă la Târgul de Ecoturism alături de Adrian Bibu, administratorul Județului Sibiu, au vorbit cu producătorii locali, au gustat din produsele tradiționale și s-au declarat încântați că în județul nostru se organizează astfel de evenimente. „Am început acest periplu la un punct care este nou în aceste târguri pe care le facem, un punct făcut din deșeuri adunate în campaniile de ecologizare, împreună cu voluntarii „Anilor Drumeției”. Am amenajat un spațiu cu care intenționăm să atragem atenția asupra faptului că ne-am dori ca în viitor să nu mai avem deșeuri. În acest an avem invitați din diferite județe din România, care învață din ceea ce facem noi aici, iar la rândul nostru vrem să învățăm de la ei pentru că doar împreună vom reuși ca nu numai județul, ci întreaga Românie să fie mai frumoasă și să aibă o imagine tot mai bună în afara țării”, a menționat Daniela Cîmpean.

Această prezentare necesită JavaScript.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*