Ca în fiecare an odată cu Lăsatul Secului pentru Postul Paștelui, la Sadu va fi organizată duminică „aprinderea Mătăuzelor”.
Obiceiul, vechi de sute de ani, se practică la Lăsata Secului pentru Postul Paștelui, în comuna Sadu.
Tinerii neînsurați aprind focuri uriașe pe dealurile satului și strigă numele fetelor nemăritate, care privesc spectacolul din vale, pentru a le da de veste să se grăbească la măritiș.
“În vechime, focurile se făceau cu cârpe, paie și lemn. Acum, tinerii adună cauciucuri cu câteva săptămâni înainte de Lăsata Secului, le urcă pe dealuri, iar la lăsatul întunericului le aprind. Leagă un cauciuc cu un lanț, îl aprind și îl învârt deasupra capului. În concepția populară, aprinsul focurilor de mătăuze are rolul de a alunga spiritele rele ale iernii pentru a face loc spiritelor bune ale primăverii. Străbunii invocau zeul soarelui și al focului pentru a avea o recoltă bogată. Prin aceste focuri, în vechime, oamenii considerau că se purifică, pentru a putea face față cu brio postului. De acum, urmează 48 de zile de post”, spun sădenii.
„ Duminică 6 Martie 2022 vom respecta tradiția și vom aprinde Mătăuzele la Sadu
În acest an vom avea o nouă abordare a evenimentului, astfel conducătorii cetelor de tinerii (locuitori ai comunei Sadu cu vârsta de minim 18 ani) sunt invitați la Primăria Comunei Sadu până joi 3 martie 2022 ora 16.
Conducătorii cetelor de tineri vor fi înștiințați și instruiți cu privire la: modalitatea de desfășurare a evenimentului tradițional, regulamentul de desfășurare, programul de desfășurare, etc.
Începând cu ora 18 va fi proiectat filmul „Liceenii” la Căminul Cultural Sadu, iar la ieșirea de la film, în Piața Centrală va avea loc festivitatea de premiere pentru cetele de Mătăuze”, au transmis reprezentanții Primăriei pe pagina de Facebook a instituției.