Peste 10.000 de vizitatori au ales Muzeul ASTRA, la sfârșitul săptămânii trecute. Instituția a găzduit manifestări dedicate Zilei Universale a Iei și o animație culturală înscrisă în Programul Centenar.
„În perioada 22-24 iunie, Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, a înregistrat 10.348 vizitatori. În tot acest interval, au avut loc următoarele acțiuni: «Ziua Universală a Iei» – vernisajul expoziției «IA AIVEA», Târg de ii cu meşteri, artizani, ateliere interactive, flori şi cosiţe împletite, concursuri, tradiții culinare din Țara Oltului, plimbare în ie cu Biciclete Cochete, spectacole de dansuri tradiționale și de muzică populară, muzică rock (Bucium, Bucovina) și hora de Sânziene, la care au participat aproximativ 70 de persoane, respectiv «Satul din spatele frontului» – animații și scenarii desfășurate în cadrul Programului Centenar. Astfel, atmosfera satului românesc și a frontului din timpul Primului Război Mondial au fost reproduse cu elemente de recuzită specifice acelor vremuri. Animațiile culturale din acest proiect au fost organizate de Muzeul Astra în parteneriat cu Academia Forțelor Terestre «Nicolae Bălcescu» Sibiu și Asociația «Castrvm Novis»”, transmite Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al CNM ASTRA Sibiu.