Muzeul ASTRA își propune să atragă un public tânăr mai numeros datorită unui proiect care aduce tehnologia multimedia de ultimă generație în trei gospodării tradiționale.
De anul viitor, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va fi primul din România unde turiștii vor putea descoperi patrimoniul și povestea meșteșugurilor tradiționale cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală.
În cadrul programului, începând cu luna martie a acestui an, vor fi restaurate 13 obiecte cu specific gastronomic, printre care se numără sărărițe, pive sau un teasc de jumeri, care ulterior vor fi reintegrate în gospodăriile din care provin. Este vorba despre o gospodărie pastorală din Rășinari, un staul din zona de fânețe din aceeași comună și o gospodărie de boștinari din Sebeșu de Jos. Programul cuprinde și o serie de ateliere gospodărești, reconstituiri și târguri pentru accesibilizarea si comunicarea dintre patrimoniu și societate.
“Încurajăm astfel și un antreprenoriat cultural-rural, o repunere a lor în valoare”, a explicat Lucian Robu, coordonatorul programului cultural, astăzi, într-o conferință de presă.
Turiștii vor putea vizita cele trei gospodării cu ochelarii de realitate virtuală cu ajutorul cărora vor fi transpuși în mijlocul procesului de folosire al obiectelor și vor beneficia de ghidaje audio. Doar apăsând pe un buton, poveștile obiectelor restaurate și a meșteșugarilor se vor derula pe ecrane și se vor auzi pe fundal.
Proiectul Muzeului ASTRA este finanțat cu aproximativ 127.000 euro în cadrul programului RO-CULTURA, gestionat de Ministerul Culturii.
“Desfășurarea proiectului se va derula din această lună, pe o perioadă de 24 de luni, și are ca obiectiv general dezvoltarea de metode inovative de valorificare, comunicare și interpretare a patrimoniului cultural al Muzeului ASTRA”, a precizat Diana Roman, managerul proiectului.
Coordonatorul expoziției, Mirela Iancu, speră ca numărul vizitatorilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 30 de ani să crească prin utilizarea noilor tehnologii.
Ștefana BABA