”Toti copiii merita aripi”

La nivelul județului Sibiu, beneficiind de sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, 100 de voluntari ai Asociatiei Linderfeld au lucrat cu aproximativ 80 de copii din 3 centre de plasament din Orlat, Agarbiciu, Turnu Rosu, petrecând săptămânal timp alături de ei.

Pentru o dezvoltare armonioasă, fiecare persoană are nevoie de atenție și afecțiune, iar primii ani din viață sunt decisivi în acest sens. Pentru copiii din centrele de plasament (copii orfani, abandonați, provenind din familii dezorganizate, ai căror părinți au fost decăzuți din drepturi) aceste necesități sunt cu atât mai pregnante, ei merita sa fie sprijiniti să depășească și traumele inerente situațiilor prin care au trecut. „Nu putem schimba situațiile lor familiale, nu putem să înlocuim lipsa afecțiunii părintești pe care o resimt acești copii, însă ceea ce putem și ne dorim să facem este să nu permitem ca aspectele menționate să fie definitorii  pentru viitorul lor. De aceea, simpla prezență activă a unor persoane interesate de soarta copiilor instituționalizați și care doresc să le vină în ajutor, este importanta pentru ei si este un dar minunat pe care il putem oferi”, spune Lauca Camelia Vîlsan, director general DGASPC Sibiu.

Aleargă pentru copii

Voluntarii au reușit să creeze o legătură stabilă cu copiii, primele întâlniri fiind rezervate pentru a se cunoaște, pentru a descoperi principalele nevoi și dorințe ale copiilor raportat la întâlnirile viitoare, dar și pentru a stabili reguli și limite pentru activitățile plănuite. Având la bază toate aceste informații, ei au reușit apoi, prin joacă, să le transmită cunoștințe de bază (limbi străine, noțiuni de matematică, reguli de conduită în societate), i-au încurajat să își exprime sentimentele și opiniile, i-au ajutat cu pregătirea temelor.  „SemiMaratonul e o zi de sărbătoare a comunității sibiene, haideti sa transformam aceasta zi intr-o zi de neuitat. Pe 28 mai ne vedem în Piața Mare la alergat! Împreună reușim să le împlinim visele copiilor din centre!”, conchide Laura Camelia Vîlsan.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*