Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu informează că a crescut alarmant numărul arderilor necontrolate de resturi vegetale şi în ultimele 24 de ore au fost peste zece incendii.
Pompierii au fost solicitați pe Calea Turnișorului din municipiul Sibiu, dar și în localitățile Bradu, Apoş, Coveş, Pelişor, Ighişu Vechi, Aciliu, Bârghiş, Veştem sau Axente Sever.
„Pompierii sibieni au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru localizarea şi lichidarea a peste zece incendii izbucnite la vegetaţia uscată, resturi vegetale şi fond forestier, ceea ce reprezintă o creştere alarmantă a numărului de arderi necontrolate! Suprafaţa totală de ardere a fost de peste 20 de hectare vegetaţie uscată, resturi vegetale şi fond forestier”, se arată într-un comunicat al ISU Sibiu.
Potrivit legii, efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale fără întrunirea condiţiilor legale şi, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.