Cea de a treia ediție a volumului de interviuri “Femei puternice, femei de succes!” a fost lansată, marți, la Teatrul Gong.
”Ducem acest proiect pas cu pas de 12 ani și aș dori să fac o observație: chiar dacă numărul doamnelor prezente în carte este tot de 50, ca și la prima ediție, atunci efortul nostru era mult mai mare, pentru că în funcțiile de conducere femeile erau mult mai puține. În urmă cu șase ani, numărul doamnelor a crescut vizibil, iar anul acesta, la cea de a treia ediție, când am pregătit lista cu posibilele nominalizări, am constatat că aveam peste 100 de nume. Dar, cu ajutorul unor domni reprezentativi pentru fiecare domeniu în parte, am reușit să facem o selecție a celor mai importante 50 de doamne care să facă parte din carte”, a spus Ioana Curta, inițiatorul proiectului.
În paginile cărții și-au găsit locul reprezentante din toate domeniile vieții publice sibiene: administrație, cultură, educație, medicină, business, justiție, sport, politică, mass-media.
Femeilor de succes din Sibiu le-a transmit un mesaj și primarul Astrid Fodor. ”Sunt onorată să fiu inclusă în acest album, în compania unor doamne cu adevărat deosebite prin calitățile lor personale și profesionale. Am răsfoit cu plăcere albumul pentru că am găsit în paginile sale sibience care se disting prin faptul că sunt cu adevărat puternice și au știut să își dezvolte o carieră de succes, fără a-și pierde din feminitate. Îi felicit pe organizatori pentru faptul că au înțeles că astăzi, noi, doamnele, ne caracterizăm și ne place să fim caracterizate nu doar prin prisma genului nostru, a frumuseții sau a eleganței, ci și prin rezultatele profesionale pe care le obținem, având capacitatea și toate calitățile să performăm”, a transmis edilul-șef.
Proiectul s-a încheiat cu un dineu pregătit de Pardon Café&Restaurant, acompaniat de vinuri Gorgandin și îndulcit de Mini Delights Studio.
”Pentru că ne dorim ca atât sibienii, cât și turiștii care ne vizitează orașul să cunoască femeile puternice ale Sibiului, volumul va fi distribuit gratuit în instituții și în locuri publice din oraș”, a adăugat Ioana Curta.
“Femei puternice, femei de succes” este un proiect organizat de Asociația e-Xplorator, în parteneriat cu Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu și cofinanțat de Primăria Sibiu, prin Agenda Culturală.