TNRS vă invită la teatru: ”Trei surori”, de A.P. Cehov

Joi, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu se va juca spectacolul ”Trei surori”, de A.P. Cehov, regia Andrei și Andreea Grosu.

În ”Trei surori” se așteaptă. Se așteaptă iubirea, se așteaptă viața, se așteaptă începutul până când vine sfârșitul. Suntem aduși pe lume pentru iubire, zice unul dintre nefericiții lui Cehov, sintetizând orice existența care pare neînsemnată. Iubirea suportă orice. E cea care dă sens încercărilor noastre. Oamenii ăștia, care caută iubirea cu atâta neliniște și care sunt speriați de gândul că ar putea să nu fie văzuți și iubiți, sunt obiectul nostru de lucru în acest spectacol. Toți vor un singur lucru, să scape din viața în care sunt captivi, să fugă, să urle, să dărâme bariere invizibile, să respire aerul pe care l-au simțit când au îndrăznit să viseze. Să fie liberi. Întru iubire.

„Un sunet lung și ascuțit ne rămâne lipit de creier. E soundtrack-ul tuturor momentelor în care am fi putut fi fericiți. În care ni s-ar fi schimbat viața. E sunetul ratării repetate care se scrie cu litere majuscule pe fruntea fiecăruia dintre noi. Un țiuit surd din ureche până în creier și din creier până în suflet. Eroii ne-eroi ai lui Cehov sunt cel mai aspru studiu asupra fericirii. Fericire. Fericirea. Ea, care uită să apară la câte unii. Despre care doar citim sau cu care ne închipuim întâlniri”, spun  Andrei și Andreea Grosu, despre spectacolul pe care îl regizează.

Din distribuție fac parte Raluca Iani, Ofelia Popii, Gabriela Pîrlițeanu, Ciprian Scurtea, Adrian Neacşu, Marius Turdeanu, Iustinian Turcu, Andrei Gîlcescu, Horia Fedorca, Adrian Matioc, Cendana Trifan, Diana Văcaru-Lazăr, Mariana Mihu – Plier, Mihai Coman și Viorel Rață

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*