Miercuri, de la ora 19.00, în Sala Studio a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu se va juca spectacolul ”Emigranții”, de Slawomir Mrozek, regia Dan Glasu.
Piesa de teatru „Emigranții” a fost publicată în 1974 și este una dintre cele mai faimoase scrieri ale lui Sławomir Mrożek. Acțiunea se petrece în noaptea de Anul Nou, în subsolul în care locuiesc doi imigranți: un pseudo-intelectual exilat politic și un muncitor pe șantier. Primul își dorește să scrie o carte, pe când al doilea economisește bani în speranța că se va întoarce acasă și va construi o locuință pentru familia sa. Ideea centrală a piesei „Emigranții” este dezumanizarea. Ca o comedie neagră, textul se desfășoară într-o criză existențială în care expatriații își pierd atât simțul identității cât și pe cel al umanității.
„Spectacolul este un exercițiu de dezvăluire a unei lumi aflate sub semnul tragicului existenței umane, în ansamblul relațiilor societății contemporane. Spectacolul vorbește despre om și condiția umană, despre o lume care este un produs al sărăciei, al lipsei și al nevoilor. Lupta pentru existență și supraviețuire îmbracă firele unui tragic grotesc, care se desfășoară între disperare și speranță, la confluența lui «a fi» cu «a avea».”, explică regizorul Dan Glasu.
Din distribuția piesei fac parte Alexandru Malaicu și Horia Fedorca.