PSD sacrifică tânăra generație, susține TNL Sibiu, într-un comunicat de presă.
Tinerii liberali îndeamnă la proteste împotriva intențiilor PSD privind desființarea Pilonului II de pensii.
“Facem un apel ca toți tinerii din România, interesați de viitorul lor și care nu se lasă păcăliți de ingineriile fiscale disperate ale lui Liviu Dragnea de a cârpi bugetul de stat, să protesteze prin toate mijloacele pe care le au la îndemână împotriva intențiilor PSD privind desființarea Pilonului II de pensii. Prin eliminarea sistemului de pensii private – scopul final al actualei guvernări – România se întoarce cu cel puțin 20 ani în urmă. Pilonul II de pensii este o investiție financiară în viitorul nostru, al tinerilor, dar și o variantă de economisire pe termen lung. Pe fondul unei natalități scăzute, dar și a românilor care pleacă în străinătate și nu se mai întorc în țară – tot din cauza guvernărilor PSD – sistemul de pensii private obligatorii este singura garanție că tânăra generație va avea din ce să trăiască după vârsta pensionării”, a declarat Gheorghe Sterp, preşedintele TNL Sibiu.