Ministerul Finanţelor Publice lansează o nouă emisiune aniversară de titluri de stat către populaţie, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a treia în cadrul programului Tezaur – ediţia CENTENAR.
Titlurile de stat vor putea fi cumpărate în perioada 26 noiembrie-14 decembrie, conform unui comunicat al MFP. Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu, cu maturitate de 2 ani şi o rată de dobândă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile.
Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat şi la emisiunile anterioare. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune.
Potrivit sursei citate, titlurile vor putea fi achiziţionate în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului şi în perioada 26 noiembrie – 13 decembrie 2018 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, din mediul urban, iar în perioada 26 noiembrie – 12 decembrie 2018 din mediul rural.
Valoarea maximă a subscrierii pe fiecare investitor este de 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin subunităţile poştale din reţeaua C.N. „Poşta Română” S.A.
În perioada de subscriere investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise, depunând o cerere de anulare. După încheierea acesteia, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale prin care se atestă calitatea acestora de moştenitori.
După încheierea perioadei de subscriere, MFP va organiza o tombola pentru toţi investitorii în cadrul programului Tezaur – ediţia Centenar. Astfel, 1.000 de investitori selectaţi vor primi un bonus de dobândă în valoare de 5.000 lei, care va fi acordat în perioada imediat următoare declarării câştigătorilor. Lista câştigătorilor bonusului de dobândă va fi publicată pe site-ul MFP, fără a include detalii cu caracter personal ci doar informaţii indicative ale câştigătorilor. Câştigătorii bonusului de dobândă vor fi notificaţi de către MFP şi se va stabili un termen pentru ridicarea premiului de la o unitate a Trezoreriei Statului, inclusiv cei care au subscris printr-un oficiu poştal al Companiei Naţionale Poşta Română.