Noua conducere a Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sibiu și-a prezentat, ieri, obiectivele.
„Cetățeanul, pacientul, trebuie pus în centrul preocupărilor sistemului de sănătate, iar pentru mine preocuparea pentru creșterea calității actului medical și a condițiilor asigurate pacienților rămâne o constantă. Plecând de la perceperea CAS drept un liant în întărirea legăturii dintre furnizorii și beneficiarii serviciilor de sănătate voi face tot ce depinde de instituție pentru creșterea accesului asiguraților la pachetul de servicii medicale de bază și programele naționale de sănătate curative, potrivit principiilor de funcționare a sistemului de asigurări sociale de sănătate“, a menționat directorul Vasile Spinean.
Mai multă transparență
Spinean a ocupat, până de curând, funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Conducerea instituției promite că prioritar va fi eficientizarea utilizării fondurilor de care dispune CJAS, în beneficiul asiguraților, cu ajutorul sistemelor informatice puse la dispoziție de către CNAS, în condițiile optimizării permanente a acestor sisteme, dar și prin utilizarea celorlalte instrumente de control. „O direcție prioritară va fi creșterea gradului de informare cu privire la drepturile și obligațiile asiguraților în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și creșterea gradului de satisfacție a asiguraților și a încrederii acestora privind calitatea serviciilor medicale oferite de către furnizorii publici și privați“, a mai arătat directorul CJAS Sibiu.