O echipă de tineri filologi din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, formată din asist. univ. drd. Iulia Gîță, drd. Ștefan Baghiu, Vlad Pojoga (master, anul II) şi Cătălina Stanislav (licenţă, anul III), a obținut primul loc la categoria „Promovarea culturii scrise”, în cadrul celei de-a doua sesiuni de finanțare a proiectelor culturale pe anul 2017, lansată de către Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul propus de aceștia, intitulat ”Zona Nouă a Culturii”, vizează o serie de întâlniri cu publicul și dezbateri la care vor participa autori de renume din literatura mondială contemporană. Prin intermediul unei astfel de inițiative, ULBS, alături de partenerii săi de la nivel local și național (universități, edituri, reviste și instituții de cultură din București, Iași, Cluj-Napoca, Brașov și Timișoara), își asumă rolul de a acționa ca liant între publicul românesc și autorii de prim raft din Statele Unite, Germania, Franța, Marea Britanie ş.a.
Mai mult, proiectul își propune să consolideze legăturile ULBS cu mediul preuniversitar, având ca obiectiv și familiarizarea elevilor cu literatura română contemporană, prin intermediul unor ateliere și dezbateri realizate alături de liceele partenere din județele Sibiu, Brașov și Cluj, la care vor participa tineri autori români bine cotați pe piața literară actuală.