Tinerii artiști sibieni spun NU violenței domestice! (CP)

După o serie de evenimente dedicate celor mai mici spectatori precum și seniorilor din căminele de vârstnici, după un debut în forță al proiectului Teatrul din Cartier, tinerii artiști sibieni propun un proiect pe o temă sensibilă, de cele mai multe ori tabu: violența domestică și diversele ei forme.

Foto: BIS Teatru

Proiectele educative marca Bis Teatru au început anul acesta foarte devreme, în luna mai. În pofida dificultăților de organizare pricinuite de greva din învățământ de la sfârșitul anului școlar, activitățile Identitate în diversitate – povestea noastră (proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu pe Agenda Educațională) au fost duse pînă la capăt și finalizate printr-o poveste originală inspirată de creațiile copiilor din Sibiu. Povestea fetiței care trecea pe roșu la semafor este disponibilă online, având un număr record de vizualizări de la data postării (12.06.2023):

https://bisteatru.ro/proiecte_educationale/povestea-fetitei-care-trecea-pe-rosu-la-semafor

Demersurile sociale ale artiștilor Bis Teatru au continuat cu proiectul Povești pentru bunicii noștri, adresat exclusiv seniorilor și cu spectacole comunitare și ateliere adresate tuturor vârstelor, în cadrul proiectului Teatrul din Cartier, aflat în plină desfășurare.

Grădina Bis a fost arhiplină, joi, 6 iulie, la show-ul comunitar Orașul Meu, spectacolul care a deschis anul acesta proiectul, aflat la a noua sa ediție.

La jumătatea lunii iulie debutează proiectul de tineret NU VIOLENȚEI DOMESTICE! un demers Interakt Arts, derulat pe Agenda de Tineret a Sibiului. Vineri, 14 iulie, la ora 20:00, la Grădina Bis, spectatorii sunt așteptați la spectacolul Născut în 2000, o producție Bis Teatru, care le are în distribuție pe: Aneea Axentea, Alexandra Roatiș, Andrada Grosu și Sharom Bukirwa.

Spectacolul împletește elementul biografic cu cel social, scenariul fiind generat printr-un proces de colaborare între regizorul Bogdan Sărătean și actrițe pe baza experiențelor personale ale acestora în ceea ce privește maternitatea, abuzurile și violența domestică.

Reprezentația va fi urmată de dezbaterea “Ce este violența domestică și cum pot lupta împotriva ei” la care vor participa: Lucia Crăciuneanu (avocat cu preocupări în aria legislației specifice violenței domestice) și Iulia Popa (psiholog clinician si psihoterapeut de traumă în formare, coordonator al programului pentru persoanele refugiate din Sibiu in cadrul Asociației A.L.E.G.).

Dublul eveniment va avea loc în aer liber, la Grădina Bis (str. Ștefan cel Mare, nr. 56).

Intrarea este liberă, pe bază de rezervare la numărul de telefon 0773736830 (inclusiv SMS).

NU VIOLENȚEI DOMESTICE! este un proiect amplu, cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu prin AGENDA DE TINERET. Activitățile vor continua până în luna septembrie a anului curent, atât în Sibiu cât și în Mediaș.

De altfel, de-a lungul lunii iulie a anului 2023, BIS Teatru propune nu mai puțin de 23 de evenimente (spectacole, ateliere, dezbateri, vizionări de film) în șase localități: Sibiu, Timișoara, Săliște, Cisnădie, Rășinari, Cisnădioara. Detalii despre aceste evenimente pot fi găsite pe facebook.com/BisTeatru sau la linkul https://bisteatru.ro/bis/program-bis-iulie-2023.pdf

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*