Țigările electronice și produsele din tutun încălzit ar putea fi interzise în spațiile publice, mai ales în cele închise, precum restaurante, baruri, chiar şi şcoli, potrivit un proiect de lege.
FOTO: arhivă
Produsele din tutun încălzit şi țigaretele electronice sunt din ce în ce mai populare, mai ales în rândul tinerilor.
Un proiect de lege inițiat de doi senatori arată că definiţia fumatului trebuie adaptată, pentru a include şi inhalarea emisiilor şi a vaporilor rezultaţi din ţigaretele electronice, în contextul în care Comisia Europeană a emis în 29 iunie 2022 Directiva Delegată 2022/2100 de modificare a Directivei 2014/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, în ceea ce priveşte retragerea anumitor exceptări care vizează produsele din tutun încălzit, scrie Monitorul de Cluj.
„Vapingul”, asimilat fumatului
Inhalarea voluntară a emisiei rezultate în urma utilizării unui produs din tutun încălzit şi a vaporilor emişi de o ţigaretă electronică ar putea fi asimilată fumatului, potrivit unui proiect de lege iniţiat de senatorul PSD Adrian Streinu Cercel şi de senatorul neafiliat Ion-Dragoş Popescu.
Propunerea legislativă doreşte completarea şi modificarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Astfel, la articolul potrivit căruia prin fumat se înţelege inhalarea voluntară a fumului rezultat în urma arderii tutunului conţinut în ţigări, ţigarete, ţigări de foi, cigarillos şi pipe se adaugă un nou articol, cu următorul cuprins:
«Se asimilează fumatului inhalarea voluntară a emisiei rezultate în urma utilizării unui produs din tutun încălzit şi a vaporilor emişi de o ţigaretă electronică, astfel cum acestea au fost definite în două noi alineate care completează Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun».
Senatorii consideră că definiţia fumatului trebuie adaptată, pentru a include şi inhalarea acestor emisii şi a vaporilor rezultaţi din ţigaretele electronice, în contextul în care „statele membre aplică aceste dispoziţii începând cu 23 octombrie 2023”, se arată în proiectul citat de g4media.ro
„Astfel, legislaţia actuală trebuie să fie adaptată la modificările care apar în cadrul societăţii, grăbite de evoluţia tehnologiei. Ţinând cont de faptul că se consumă atât produse cu tutun încălzit şi ţigaretele electronice în spaţii publice, mai ales în cele închise, precum restaurante, baruri, chiar şi şcoli, este necesară o intervenţie pentru a pune capăt acestei practici. Nu există niciun motiv care să permită consumul ţigaretelor electronice şi produselor din tutun încălzit în spaţiile în care este deja interzis fumatul ţigaretelor, al ţigaretelor de foi (trabucurilor), al cigarillos şi al pipelor”, subliniază iniţiatorii.
Propunerea legislativă a fost depusă la Senat pentru dezbatere.
În România, așa-numita lege antifumat, inițiată de depuatul clujean Aurelia Cristea, a intrat în vigoare în primăvara lui 2016. Fumatul a fost interzis în toate spaţiile publice închise, respectiv instituţii publice, de învăţământ, de sănătate sau pentru protecţia şi îngrijirea copilului, cafenele, cluburi, baruri, restaurante, mijloace de transport în comun, inclusiv în taxiuri, precum şi locuri de joacă pentru copii, inclusiv cele în aer liber.