Filarmonica de Stat Sibiu găzduiește, pe 14 august, de la ora 20:00, în cadrul programului „Concerte pe acoperiș”, premiera absolută a turneului național The Story of 1900. A Jazz Suite, un concept muzical inedit ce promite să fie experiența multisenzorială a anului.
Spectacolul este construit ca o suită pentru sextet de jazz și recitator, inspirată din celebra monodramă Novecento de Alessandro Baricco. Proiectul îmbină jazzul contemporan semnat de compozitorul Ștefan Stoianovici, video design-ul spectaculos al artistului Andrei Cozlac și interpretarea actorului Vlad Udrescu, într-un univers scenic în care muzica, imaginea și cuvântul devin parte dintr-o singură poveste.
„Am început cu textul Novecento, pe care l-am redus la un libret, apoi l-am structurat în trei acte. Abia după aceea am început să îmi imaginez cum ar suna muzica – cât mai jazz contemporan”, spune Ștefan Stoianovici, muzician distins cu două premii pentru compoziție de jazz în 2022 și 2024.
Pe scenă, alături de Stoianovici (pian), vor urca Paolo Profeti (saxofon), Sergiu Bivol (trompetă), Bogdan Tănase sau Lucas Contreras (chitară), Adrian Flautistu (contrabas) și Gabi Matei sau Cristian Florea (tobe). Povestea va fi narată live de actorul Vlad Udrescu, laureat al Premiului UNITER pentru cel mai bun actor în 2025.
Componenta vizuală este semnată de Andrei Cozlac, cunoscut pentru abordarea sa dinamică a video mappingului, dublu premiat UNITER. Acesta explică:
„Nu este o proiecție liniară, ci o compoziție vizuală în timp real, care evoluează în funcție de muzică și de starea momentului. E o experiență în care simți că ești și la concert, și la film, și la teatru.”
The Story of 1900. A Jazz Suite este o călătorie imersivă ce transformă sala de concert într-un veritabil acvariu-tunel, în care publicul „plutește” prin povestea pianistului născut pe un vas de croazieră, care nu a coborât niciodată pe uscat.
Concertul marchează debutul unui turneu național și este organizat în cadrul seriei estivale „Concerte pe acoperiș” de către Filarmonica de Stat Sibiu.
Biletele sunt disponibile online, pe platforma IaBilet.ro.











