Teste negative la Primăria în care un angajat a fost confirmat cu coronavirus

Prefectura anunță că mai multe teste au rezultat negative în Primăria în care un angajat s-a îmbolnăvit de coronavirus.

„În ceea ce privește situația epidemiologică din cadrul Primăriei din județul Sibiu unde a fost confirmată pozitiv o persoană angajată, conform ultimelor date transmise de Direcția de Sănătate Publică Sibiu, cele 15 persoane angajate pentru care s-a dispus măsura de izolare preventivă au fost testate, iar în urma testării SARS CoV-2 rezultatele sunt negative pentru toți” – este anunțul Prefecturii.

O primărie din judeţ a fost închisă temporar, după ce un angajat a fost depistat cu COVID-19, colegii acestuia fiind trimişi acasă, să stea izolaţi preventiv, până la rezultatele testelor, preciza pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan.

Reprezentanta Prefecturii Sibiu nu a precizat despre ce primărie este vorba.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*