Primăria Șura Mică anunță demararea unei noi sesiuni de atribuire de terenuri pentru tinerii care doresc șă își construiască locuințe prprietate personală.
„Tinerii care doresc sprijin pentru construirea unei locuințe proprietate personală, conform Legii Nr. 15 din 2003 în anul 2025, cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, trebuie să depună o cerere la sediul Primăriei Comunei Șura Mică.
Cererile trebuie să fie însoțite de următoarele documente: copie document identitate, copie certificat de naștere, Declarație pe propria răspundere care să ateste faptul că solicitantul nu a deținut și nu deține, în proprietate o locuință sau un teren destinat construirii unei locuințe, Declarația părinților solicitantului din care să reiasă că aceștia nu dețin și nu au deținut în proprietate un teren în suprafață mai mare de 500 mp în mediul urban sau 5000 mp în mediul rural, indiferent de localitatea unde este situat terenul.
Atenție!
Cererile incomplete sau lipsa unuia sau mai multor documente prevăzute de legislație nu vor fi luate în considerare.
Cererile depuse pe parcursul anului 2024 și-au pierdut valabilitatea.