Patrimoniul orașului Cisnădie se mărește semnificativ în urma unor demersuri finalizate în ultimele luni. În ședința Consiliului Local din 27 noiembrie, aleșii au aprobat cu 18 voturi „pentru” preluarea în proprietatea orașului a unor terenuri din Cartierul Arhitecților, donate de persoane fizice și juridice. Un consilier PNL a lipsit de la vot.
Potrivit primarului Mircea Orlățan, suprafața totală a acestor terenuri se ridică la aproximativ 3.400 de metri pătrați. „Am reușit să creștem patrimoniul orașului nostru fără să cheltuim bani publici. Am folosit doar energie bună și i-am convins pe dezvoltatori să dea ceva înapoi comunității”, a transmis edilul.
Pe lângă acest aport important, administrația locală a reușit în 2025 și transferul a circa 10.000 de metri pătrați din proprietatea statului în proprietatea orașului Cisnădie. Noile suprafețe creează premisele pentru dezvoltarea unor infrastructuri urbane moderne în Cartierul Arhitecților, una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului.
„Le mulțumim din suflet tuturor celor care au cedat terenurile către oraș. Aceste demersuri deschid calea realizării unor investiții esențiale pentru comunitate”, a mai declarat primarul Mircea Orlățan.











