Primăria Sibiu, prin Direcția de Asistență Socială, a început identificarea și sprijinirea persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani fără aparținători sau alte forme de sprijin social care nu se pot aproviziona cu alimente și medicamente sau care se află în alte situații dificile.
Pentru a realiza o evidență a acestor persoane și pentru a intra în contact cu asistenții sociali, Direcția de Asistență Socială pune la dispoziția lor un TelVerde (cu apelare gratuită): 0800 811 822, liniile fiind deschise zilnic, între orele 6.00 – 21.00.
De asemenea, persoanele în cauză pot apela numerele de telefon ale Direcției de Asistență Socială 0369/446441; 0269/208932; 0269/208927; 0269/208929, de luni până joi între orele 8-16, iar vinerea între orele 8-13.
Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani de pe raza municipiului Sibiu, fără aparținători sau alte forme de sprijin social, care nu au posibilitatea să se aprovizioneze cu alimente sau se află în dificultate, pot apela aceste linii. Astfel, vor fi luați în evidență și vor putea transmite asistenților sociali problemele cu care se confruntă pentru ca personalul specializat să poată identifica modalitatea de a le acorda sprijin.
„Totodată, facem apel la asociațiile de proprietari, preoți, medici de familie, ONG-uri, asociații, fundații și persoane fizice să sprijine autoritățile locale și să ne semnaleze la numerele de telefon de mai sus dacă au cunoștință de astfel de cazuri, pentru a le include în evidențe și pentru a le oferi sprijin”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sibiu.