Telefoanele în avion pot genera facturi de SUTE de euro

ANCOM avertizează că pasagerii care călătoresc cu avionul sau pe mare pot primi facturi de zeci sau sute de euro pentru roaming, deoarece rețelele prin satelit nu sunt acoperite de regulile UE „Roam like at home”.

ANCOM lansează o avertizare importantă pentru călătorii care folosesc telefonul în avion sau pe nave maritime: costurile de roaming pot ajunge la zeci sau chiar sute de euro, chiar dacă se află în Spațiul Economic European.

Problema apare din cauza rețelelor mobile non-terestre, prin satelit, disponibile la bordul aeronavelor sau al navelor maritime. Aceste rețele nu sunt reglementate de legislația europeană privind roamingul și nu se aplică regulile „Roam like at home” care permit folosirea gratuită a telefonului în UE.

Deși mulți călători cred că se află în continuare în Spațiul Economic European, telefonul se poate conecta automat la rețelele prin satelit, fără ca utilizatorul să-și dea seama că a părăsit o rețea terestră. Astfel, pot apărea tarife extrem de ridicate pentru serviciile de voce sau date, chiar și pentru o perioadă scurtă de utilizare.

Facturi șoc pentru roaming prin satelit: ANCOM dă sfaturi să eviți costurile

ANCOM spune că aceste servicii prin satelit sunt adesea activate automat, în funcție de setările telefonului, fără vreo intervenție din partea utilizatorului. Rețelele non-terestre nu intră sub incidența tarifelor reglementate în UE, ceea ce permite operatorilor să aplice tarife mult mai mari.

Pentru a preveni costurile nedorite, specialiștii recomandă ca telefonul să fie pus în modul „Avion” pe durata zborului sau a călătoriilor maritime. De asemenea, este indicat ca roamingul de date să fie dezactivat din setările dispozitivului, iar dacă operatorul oferă opțiunea, și roamingul prin satelit ar trebui oprit.