La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu a fost realizată, în premieră pentru România, o metodă de epurare extrarenală. După această intervenţie, medicii de la spitalul sibian au realizat o altă procedură inovativă – „Plasmafiltrarea cuplată cu adsorbţie”.
Colectivul de medici ai secţiei clinice ATI din cadrul SCJU Sibiu, sub coordonarea dr. Mihai Sava, medicul şef al secţiei şi şef lucrări în cadrul Facultăţii de Medicină din Sibiu, a realizat la sfârşitul lunii noiembrie o metodă de epurare extrarenală în premieră naţională. Metoda se numeşte „Dublă filtrare plasmafereză” (DFPP) şi are indicaţie terapeutică la pacienţii cu boli severe autoimune neurologice şi hematologice. Plasmafereza este o tehnică transfuzională care permite prelevarea doar a plasmei de la un donator de sânge sau de la un bolnav. La un bolnav – plasmafereza are drept scop un schimb plasmatic care permite micşorarea concentraţiei în sânge a elementelor toxice – proteine, lipide, anticorpi şi complexe imune circulante.
Premieră naţională
Această tehnică este utilizată în trata¬mentul unor boli neurologice, al cazurilor de hipervâscozitate sangvină sau al bolilor auto¬imune precum şi în hipercolesterolemia familială. „Faţă de plasmafereza clasică, noutatea adusă de această metodă pe care am realizat-o în premieră naţională la Sibiu este că se folosesc două filtre în prelevarea plasmei, este o tehnică mult mai eficientă şi mult mai bine tolerată de organism, fiind mai fiziologică, datorită faptului că nu se îndepărtează plasma în totalitate, ci doar autoanticorpii”, a explicat dr. Sava, medicul şef al Secţiei Clinice ATI din cadrul SCJU Sibiu. Beneficiarul acestei metode realizate în premieră naţională este un bărbat de 42 de ani, cu o severă afecţiune hematologică. Procedura a decurs foarte bine iar pacientul se află în continuare internat în cadrul Secţiei Clinice Hematologie, sub tratament şi supraveghere medicală de specialitate.
A doua metodă
După succesul acestei metode, în 3 decembrie s-a început o altă procedură inovativă, „Plasmafiltrarea cuplată cu adsorbţie” (CAPF). Acesta este o tehnică nouă de purificare a sângelui, indicată la pacienţii cu insuficienţă hepatică. În România, această procedură se mai realizează doar la Institulul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Dr. Octavian Fodor” din Cluj şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara. Procedura a fost aplicată în două şedinţe, în 3 şi 4 decembrie, unui pacient de 60 de ani, cu hepatită acută colestatică, şi a decurs foarte bine. Bărbatul este în prezent internat în cadrul Secţiei Clinice Boli Infecţioase a SCJU Sibiu, sub tratament şi supraveghere medicală de specialitate. Înainte de aplicarea practică a acestor tehnici inovative, aspectele teoretice privind metodele de lucru au fost dezbătute de specialişti din ţară şi străinătate într-un simpozion derulat la Sibiu între 21-22 noiembrie anul curent.
Eforturi pentru pacienţi
Șeful ATI s-a declarat mândru că secţia pe care o conduce şi întregul Spital Judeţean de Urgenţă, în colaborare strânsă cu ULBS, a reuşit să realizeze tehnici terapeutice noi şi să se alinieze astfel cu spitalele reprezentative româneşti şi europene. „Multe din realizările ultimului an s-au făcut cu ajutorul fondurilor obţinute prin programul naţional de sănătate pentru anestezie-terapie intensivă, finanţat de Ministerul Sănătăţii. Sperăm că acest program care a fost demarat şi implementat cu multe eforturi din partea ministrului secretar de stat prof. dr. Dorel Săndesc să se menţină şi în anii următori”, a mai precizat Sava.
Vasile SPINEAN | manager SCJU Sibiu
„Ne bucurăm că SCJU Sibiu se face din ce în ce mai remarcat din perspectiva realizărilor medicale şi sunt convins că şi de acum încolo vom continua pe aceeaşi direcţie, eforturile manageriale concentrându-se în direcţia sprijinirii profesioniştilor care activează în cadrul unităţii noastre şi crearea celor mai bune condiţii de lucru, bineînţeles, cu efecte favorabile asupra beneficiarilor direcţi: cetăţenii judeţului Sibiu.“
Dana MUNTEAN
redactia@mesageruldesibiu.ro