Întâlnirea din 24 februarie dintre Constantin Chiriac și Excelența Sa David Saranga, Ambasadorul Israelului în România, a prilejuit o serie de discuții centrate, în special, pe impactul FITS la nivel internațional și pe potențialul cultural și turistic al Sibiului și al împrejurimilor sale.
Totodată, prezența Israelului în programul Scenei Digitale și al ediției Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu din acest an au marcat subiecte importante ale întrevederii care certifică continuarea acestui parteneriat de excepție între Sibiu și statul israelian.
Întrevederea de ieri dintre Ambasadorul Israelului în România și Constantin Chiriac, director general TNRS și președinte FITS, a pornit din dorința Excelenței Sale, domnul David Saranga de a discuta despre premisele unui proiect de promovare a Sibiului ca destinație cultural-turistică.
Dialogul dintre cei doi a vizat elaborarea unei strategii de lungă durată, în vederea susținerii culturii orașului Sibiu și împrejurimilor sale, bazându-se pe popularitatea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu care a atras în cele 28 de ediții de până acum numeroși turiști israelieni. În acest sens, FITS trebuie văzut nu numai ca un fenomen de anvergură la nivel european, ci ca un punct de reper pe harta culturală mondială care a contribuit la transformarea Sibiului într-una dintre cele mai atractive destinații cultural-turistice.
O contribuție importantă în această direcție, prin intermediul parteneriatului deja existent între FITS și ULBS, constă în elaborarea unei mobilități Erasmus cu Jerusalem Academy of Music and Dance (JAMD), coordonat de Amir Kolben, fost decan al facultății israeliene. Astfel, se vor pune bazele unui Masterat dedicat patrimoniului cultural al bazinului mediteraneean la care vor mai contribui, pe lângă cadrele didactice din ULBS și JAMD, și profesorii din European University din Cipru. Temele de discuție care au urmat au vizat viitorul apropiat al Scenei Digitale și al secțiunilor sale nou implementate, în vederea atragerii unui număr cât mai mare de iubitori de artele spectacolului din întreaga lume. Astfel, cadourile oferite abonaților Scenei Digitale vor cuprinde și spectacole de dans contemporan reprezentative din repertoriul companiilor israeliene. De asemenea, prezența companiilor de dans, teatru de stradă și circ din Israel este o certitudine a programului ediției din acest an. Spectatorii din întreaga lume vor avea, astfel, șansa de a intra în contact online sau fizic cu producții israeliene importante ale momentului, în celebrarea internațională a artelor spectacolului găzduită la Sibiu și în acest an.
Nu în ultimul rând, discuția dintre cei doi a atins și unele dintre producțiile recente ale Naționalului sibian, în special, proiectul „RO.avant.gar.DE”, realizat de Secția Germană a TNRS. Centrat pe activitatea artistică a câtorva dintre marii creatori și gânditori ai secolului al XX-lea, confruntați cu experiența (auto)exilului sau cu dubla lor apartenență etnică româno-israeliană, acest proiect își propune să marcheze printr-o serie de performance-uri rolul esențial pe care nume precum Marcel Iancu, Paul Celan, Max Blecher, Tristan Tzara sau Victor Brauner l-au avut în evoluția culturii mondiale.
„Sunt mai mult decât încântat să continuăm și în acest an o prietenie și un parteneriat de excepție cu statul israelian atât prin promovarea unor producții de excepție ale unor companii de dans israeliene excelente, cât și prin promovarea patrimoniului artistic și cultural al orașului Sibiu. Faptul că, prin bunăvoința Excelenței Sale, domnul David Saranga, vom reuși să oferim abonaților Scenei Digitale și tuturor celor care vin la FITS prilejul de a intra în contact cu experiențe artistice cu totul unice, faptul că vom dezvolta un parteneriat universitar internațional, faptul că ne propunem să facem din Sibiu un mare centru cultural-turistic sunt tot atâtea motive de bucurie care ne dau nouă, celor din echipa TNRS și FITS, energia de a merge mai departe, în ciuda tuturor piedicilor impuse de contextul sensibil actual”, – Constantin Chiriac, director general TNRS și președinte FITS.