Teatrul Național „Radu Stanca”, prezent cu trei spectacole de excepție la Festivalul Național de Teatru

 Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu este prezent cu trei spectacole la cea de-a 33-a ediție a Festivalului Național de Teatru, care se desfășoară la București  între 20 și 30 octombrie 2023.

Foto: Teatrul Național „Radu Stanca”

Festivalul Național de Teatru propune un focus asupra Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, ajuns anul acesta la ediția cu numărul 30. Cu acest prilej, în cadrul FNT va fi prezentat spectacolul „Jocuri, vorbe, greieri…”, în regia lui Silviu Purcărete, pentru a puncta simbolic recunoașterea rolului major pe care FITS l-a avut și îl are în cultura română.

Reprezentația acestui spectacol susținut de Constantin Chiriac alături de actori ai TNRS este programată în 26 octombrie, ora 19:00, la  Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, Sala Studio.

Spectacolul „Jocuri, vorbe, greieri…” este o mărturisire că toți avem nevoie să visăm, să ne jucăm, să căutăm acel loc de la capătul curcubeului, unde nu mai contează anii sau ierarhiile sociale, ci doar bucuria de a ne întâlni cu marea poezie a lumii. În spectacolul lui Silviu Purcărete, Poezia este la ea acasă, tot așa cum frumusețea, simplitatea și emoția intră într-un dialog firesc cu publicul de toate vârstele.

În 27 octombrie, ora 21:00, la  Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei” (Izvor), va fi prezentată producția Secției Germane a TNRS „Cameristele” de Jean Genet, în regia lui Hunor Horváth.

„Cameristele” de Jean Genet, jucată pentru prima dată la Paris în 1947 în mijlocul unor proteste violente, expune fără milă perversiunea unei societăți conservatoare și retrograde, punând sub semnul întrebării moralitatea ca privilegiu al celor bogați și puternici.

Cea de-a treia producție sibiană prezentată în cadrul FNT este „Mass” de Fran Kranz, regia Andrei și Andreea Grosu, o coproducție TNRS și unteatru, care se va juca în 27 octombrie, ora 18:30, și în 28 octombrie, ora 19:00, la unteatru.

Textul e o atentă examinare a durerii, a furiei și a acceptării. Două familii care încearcă să se ierte și să meargă mai departe. Se caută vinovați, se caută povești justificatoare pentru destinul lor, se caută răspunsuri.

A 33-a ediție a Festivalului Național de Teatru se desfășoară la București  între 20 și 30 octombrie, curatori: Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari.

Proiect cultural produs de Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România și Televiziunea Română. Coproducători: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Direcția de Cultură a Municipiului București. FNT este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii. Parteneri: Institutul Cultural Român, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, ITI – Centrul Român al Institutului Internaţional de Teatru. Partener de tradiţie: Radio România.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*