Agenda lunii aprilie aduce un omagiu lui William Shakespeare, printr-un maraton teatral cu cinci reprezentații ale spectacolului „Furtuna”.
Seria reprezentațiilor va debuta pe 23 aprilie, data la care s-a consemnat atât nașterea (în anul 1564), cât și moartea (în 1616) acestui geniu universal, care a trăit fix 52 de ani.
Producția Teatrului „Gong” din Sibiu pornește de la celebra expresie din „Furtuna”, care face referire la „un teatru de păpuși însuflețite” și recreează parabola lui Shakespeare cu mijloacele teatrului de animație. Prospero, un artist magician al scenei, proprietar al unui teatru ambulant, își creează insula pentru a-și pune în scenă „răzbunarea”. Artistul își dramatizează propria experiență: conflictul nerezolvat cu fratele său, Antonio. Marionetele sunt plăsmuiri ale minții și sufletului lui Prospero, inefabile și fragile. Rostul lor este să exprime stările lui Prospero, furtuna din sufletul lui, să evidențieze etapele transformării de sine, stingerea conflictului cu fratele său și schimbarea răzbunării în iertare. Aspectul esențial este dat de faptul că mesajul shakespearian, îndemnul la iertare, la recunoașterea greșelilor și asumarea vinei este încă extrem de actual. Spectacolul regizat de Alina Hiristea are o durată de 75 de minute și este recomandat tinerilor peste 12 ani. Spectacolul va putea fi urmărit de publicul larg luni, 23 aprilie, și marți, 24 aprilie, de la orele 18.00, celelalte reprezentații fiind programate în regim cu circuit închis.
Tot în luna aprilie, actorii sibieni prezintă „Wanda”, una dintre cele mai noi producții ale Teatrului „Gong”. Pornind de la romanul „O sută de rochii” de Eleanor Estes, Mihaela Michailov și Radu Apostol au creat un scenariu captivant, ce surprinde o poveste impresionantă despre sărăcie, xenofobie și marginalizare din perspectiva unor copii. Recomandat celor cu vârsta peste 10 ani, spectacolul va putea fi urmărit de publicul larg vineri, 13 aprilie, de la ora 18.00.
Agenda lunii aprilie îi invită, de asemenea, pe cei mai mici să descopere o lume magică, cu personaje fantastice, pe ritmuri muzicale, în spectacole ca „Puiul de lebădă”, după Hans Christian Andersen, regia: Monica Baldea; „Muzicanții din Bremen”, după Fraţii Grimm, traducere din limba germană de Zoltán Kalmár, regia: Lilly Krauss-Kalmár; „Prințesele Spion”, după scenariul original de Elena Vlădăreanu, regia: Robert Bălan sau „Aventurile lui Pinocchio”, de Costel Popovici, după Carlo Collodi, regia: Lilly Krauss-Kalmár. Totodată, copiii cu vârsta între 6 și 10 ani pot descoperi culisele teatrului în cadrul unei platforme de educație non-formală cu ateliere de creație organizate în fiecare săptămână la sediul teatrului.
Accesul publicului la spectacolele Teatrului „Gong” din Sibiu se face exclusiv pe baza biletelor cumpărate atât de la sediul teatrului (de miercuri până vineri între orele 11.00 – 18.00, sâmbăta între orele 10.00 și 18.00, iar duminica între 10.00 și 14.00) sau online prin teatrulgong.ro. Prețul unui bilet la spectacol este de 9 lei, tarif unic. Biletele pentru ateliere se pot achiziționa, în schimb, exclusiv de la sediul teatrului, iar costul unuia este de 14 lei și include toate materialele de lucru necesare.
Program spectacole și ateliere pentru publicul larg
duminică, 1 aprilie, ora 11:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
PUIUL DE LEBĂDĂ
după Hans Christian Andersen
REGIA: Monica Baldea; SCENOGRAFIA: Monica Baldea; ILUSTRAŢIA MUZICALĂ: Monica Baldea; în DISTRIBUŢIE: Monica Baldea, Raluca Răduca / Barbara Crişan, Raluca Pavel;
durata: 60 min.
preţ bilet: 9 lei (tarif unic)
joi, 5 aprilie, ora 18:00
atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
ATELIER DE CREAŢIE
Coordonator: Claudia Benchea
durata: 1h 30 min.
preț bilet: 14 lei (tarif unic)
joi, 12 aprilie, ora 18:00
atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
ATELIER DE CREAŢIE
Coordonator: Claudia Benchea
durata: 1h 30 min.
preț bilet: 14 lei (tarif unic)
sâmbătă, 14 aprilie, orele 10:00 și 12:00
atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
ATELIERUL DE MEȘTERILIT
Coordonator: Aurelia Călinescu
durata: 1h 30 min.
preț bilet: 14 lei (tarif unic)
vineri, 13 aprilie, ora 18:00
spectacol recomandat celor cu vârsta peste 10
WANDA
DRAMATIZARE ȘI ADAPTARE de Mihaela Michailov şi Radu Apostol, după „O sută de rochii” de Eleanor Estes, traducerea de Lavinia Braniște
REGIA: Radu Apostol; SCENOGRAFIA: arh. Gabi Albu; COREGRAFIA: Silvia Călin; MUZICA: Sebastian Androne-Nakanishi; ILUSTRAŢII: Alexandra Stoica; GRAFICA & VIDEO MAPPING: Daniel Gheorghiu; DOCUMENTARE: Corina Găgeanu; în DISTRIBUȚIE: Anton Balint, Lucia Barbu, Paul Bondane, Eleonora Coșuleț, Barbara Crişan, Sebastian Gîlcă, Raluca Pavel, Adrian Prohaska, Alexandra Ioana Şerban;
durata: 1h 20 min (fără pauză)
preț bilet: 9 lei (tarif unic)
sâmbătă, 14 aprilie, orele 11:00 și 18:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
MUZICANŢII DIN BREMEN
după Fraţii Grimm, traducere din limba germană de Zoltán Kalmár
REGIA: Lilly Krauss-Kalmár; SCENOGRAFIA: Maria Bodor; MUZICA ORIGINALĂ: Florin Grigoraş; în DISTRIBUŢIE: Daniela Dragomir, Jenö Major, Páskuy Angela, Prohaska Adrian, Claudia Stühler, Lilly Krauss-Kalmár (voce);
durata: 50 min.
preţ bilet: 9 lei (tarif unic)
duminică, 15 aprilie, ora 11:00

marți, 17 aprilie, ora 18:00
spectacol invitat
recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
AVENTURILE LUI CLOTT
Arriba las Hu! Manos
Argentina-Chile
DRAMATURGIA, REGIA, INTERPRETAREA ȘI CONSTRUCȚIA PĂPUȘILOR: Enrique Crohare Niño, Laura Soledad Mac Laughlin; ASISTENȚĂ REGIE: Héctor Cesana, Ema Peyla; MUZICA: Enrique Crohare; INTERPRETARE MUZICĂ: Arriba las Hu! Manos; DESIGN COSTUME: Sofia Tilli;
durata: 50 min.
preţ bilet: 9 lei (tarif unic)
joi, 19 aprilie, ora 18:00
atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
ATELIER DE CREAŢIE
Coordonator: Claudia Benchea
durata: 1h 30 min.
preț bilet: 14 lei (tarif unic)
sâmbătă, 21 aprilie, orele 10:00 și 12:00
atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
ATELIERUL DE CREAT POVEȘTI
Coordonator: Diana Ribana
durata: 1h 30 min.
preț bilet: 14 lei (tarif unic)
sâmbătă, 21 aprilie, orele 11:00 și 18:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
PRINŢESELE-SPION
după scenariul original de Elena Vlădăreanu
REGIA: Robert Bălan; SCENOGRAFIA: Aurelia Călinescu; ASISTENT SCENOGRAFIE: Adrian Vlad; MUZICA ORIGINALĂ: Florin Grigoraş; VIDEO DESIGN: Coralie de Gonzaga şi Silviu Naicu; COREGRAFIA: Barbara Crişan; în DISTRIBUŢIE: Monica Baldea, Lucia Barbu, Barbara Crişan, Mircea Corcoveanu, Eleonora Coșuleț, Daniela Dragomir, Hansel Andrei, Gabriela Mitrea, Páskuy Angela, Raluca Pavel, Claudia Stühler;
durata: 60 min.
preţ bilet: 9 lei (tarif unic)
duminică, 22 aprilie, ora 11:00

luni, 23 aprilie, ora 18:00
spectacol recomandat celor cu vârsta peste 14 ani
FURTUNA
după William Shakespeare
REGIA, VERSIUNEA SCENICĂ ŞI ILUSTRAŢIA MUZICALĂ: Alina Hiristea; DECOR ȘI PĂPUȘI: Marian Sandu; LIGHT DESIGN: Lucian Moga; COSTUME: Ilona Lorincz; VIDEO: Florin Chirea; COMPOZIŢIE MUZICALĂ: Mircea- Laszlo Horvath; MACHIAJ: Minela Popa; ÎN DISTRIBUȚIE: Gabriel Costea, Paul Bondane, Petrişor Diamantu, Gabriela Mitrea, Eleonora Coșuleț, Monica Baldea, Daniela Dragomir, Horațiu Dancu, Jenö Major, Nicolae Suciu, Mihai Bica (voce);
durată: 75 min.
preţ bilet: 9 lei (tarif unic)
marți, 24 aprilie, ora 18:00

Mittwoch / miercuri, den 25. April / 25 aprilie, ab 18 Uhr / ora 18:00
BASTELWORKSHOP IN DEUTSCHER SPRACHE / ATELIER DE CREAȚIE ÎN LIMBA GERMANĂ
Ein Workshop für deutschsprachige Kinder zwischen 6 und 10 Jahren / recomandat copiilor vorbitori de limba germană cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
Leiterin / coordonator: Sandi Rusu Costea
Dauer / durata: 1h 30 min.
Ticketpreis / preț bilet: 14 lei (tarif unic)
joi, 26 aprilie, ora 18:00
atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
ATELIER DE CREAŢIE
Coordonator: Claudia Benchea
durata: 1h 30 min.
preț bilet: 14 lei (tarif unic)
Donnerstag / joi, 26. April / 26 aprilie, 18:30 Uhr / ora 18:30
eine Vorstellung in deutscher Sprache mit Übertiteln in rumänischer Sprache / spectacol în LIMBA GERMANĂ cu supratitrare în limba română
für Kinder ab 3 Jahren / recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
DAS RIESENRADIESCHEN
eine Adaption von Simona Vintilă; Übersetzung von Beatrice Ungar
REGIE: Simona Vintilă; BÜHNENBILD: Zsolt Féhervári; MUSIK: Alex Halka; BESETZUNG: Jenő Maior, Gabriela Mitrea, Lucia Barbu, Hansel Andrei, Claudia Stühler, Prohaska Adrian, Eleonora Coșuleț;
Dauer: 45 min.
Ticketpreis: 9 lei (allgemeiner Tarif)
sâmbătă, 28 aprilie, orele 10:00 și 12:00
atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
ATELIERUL DE MEȘTERILIT
Coordonator: Aurelia Călinescu
durata: 1h 30 min.
preț bilet: 14 lei (tarif unic)
sâmbătă, 28 aprilie, orele 11:00 și 18:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
AVENTURILE LUI PINOCCHIO
de Costel Popovici, după Carlo Collodi
REGIA: Lilly Krauss-Kalmár; SCENOGRAFIA: Anca Dumitru Chirulescu; ILUSTRAŢIA MUZICALĂ: Petre Manzur; în DISTRIBUŢIE: Monica Baldea, Daniela Dragomir, Jenö Major, Páskuy Angela, Prohaska Adrian, Claudia Stühler, Nicolae Suciu;
durata: 60 min.
preţ bilet: 9 lei (tarif unic)
duminică, 29 aprilie, ora 11:00