Teatrul de Balet Sibiu prezintă miercuri, 15 iunie 2022, de la ora 21:00, spectacolul „Dama cu camelii”, coregrafia Mehmet Balkan, în cadrul celei de-a 35-a ediții a Festivalului Internațional Izmir, Turcia, aceasta fiind prima prezență a baletului sibian pe o scenă în Turcia. Orchestra Simfonică de Stat Izmir, Orchestra Filarmonicii Tekfen, Martha Graham Dance Theatre sunt parte dintre invitații acestei ediții a festivalului. De la înființarea în 2008, Teatrul de Balet Sibiu a participat la numeroase turnee internaționale în Japonia, Coreea de Sud, Franța, Italia, Luxemburg, Germania etc.
„Ne bucurăm și ne onorează că cea mai nouă producție a noastră, baletul neoclasic „Dama cu camelii”, realizată de coregraful de origine turcă Mehmet Balkan, a fost selectată pentru ediția din acest an a Festivalului Internațional Izmir. Spectacolul a fost foarte bine primit de publicul din Sibiu și va putea fi revăzut, în stagiunea 2022 – 2023, care va începe în luna septembrie, alături de alte titluri din repertoriul nostru, dar și de două noi producții, pentru care dansatorii repeta în lunile iunie și iulie”, spune Ovidiu Dragoman, Manager Teatrul de Balet Sibiu.
Festivalul Internațional de la Izmir este organizat de 35 de ani în orașul Izmir, pe Coasta Mării Egee, un oraș vechi de 8000 de ani, considerat leagănul civilizației, locul de naștere al poetului Homer și al filosofului Heraclit.
Organizat de către Fundația Izmir pentru Artă, Cultură și Educație, Festivalul Internațional Izmir este unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale Turciei.
Fiecare ediție oferă publicului un program divers de evenimente, producțiile de balet, operă, muzică și teatru incluse în program fiind atât din registrul clasic, dar și din cel tradițional și contemporan. Printre artiștii care au performat pe scenele festivalului de-a lungul celor 35 de ani, se numără: „White Oak Dance Project” Baryshnikov Productions, Béjart Ballet Lausanne, Martha Graham Dance Company, New York City Ballet, Netherlands Dance Theatre, Maurice Bejart Tokyo Ballet, Orchestra Filarmonicii Paris, dirijată de Rafael Fruhbeck de Burgos, Orchestra Filarmonicii din Viena, dirijată de Ola Rudner, Filarmonica din Berlin, dirijată de Sir Simon Rattle etc.
Casetă artistică spectacol „Dama cu camelii”
Coregrafia: Mehmet Balkan
Muzica: Giuseppe Verdi, Pietro Mascagni, Aram Khachaturian
Decoruri: Çebi Tayfun
Costume: Gülay Korkut Dinç
Libret: Olaf Zombeck
Distribuție:
Violeta: Gabriella Delgado
Alfredo: Maynard Fernandez
Moartea: Victor Tomashek
Baronul: Antonin Faraut
Anina: Alba Fernandez
Servitorea: Remi Nakano
Flora: Jessica Arechavaleta
Țiganii: Chihiro Tamai, Michaela Gobas, Manuel Sanchez
Chelnerul: Kenichi Murata
Tatăl: Răzvan Iacob
Doctorul: Victor Kaden
Prietenele Violetei: Camille Texier, Chihiro Tamai, Maria Trabalon, Michaela Gobas, Natalie Barbis, Remi Nakano
Ansamblu: Camille Texier, Chihiro Tamai, Ellie Hennequin, Gabriela Checo, Ginevra DʹAquino, Maria Trabalon, Natalie Barbis, Remi Nakano, Sara Zanzon, Tereza Dragomir, Franco Cubero Acosta, Gavin Nicholson, Guido Sarnataro, Henrique Ferreira, Johan Mancebo, Manuel Sanchez, Marco Palamone, Mattia Longhitano, Miguel Teixeira, Victor Kaden.