Artiștii Teatrului de Balet Sibiu dansează pentru prima dată în acest an pe scena unuia dintre cele mai importante evenimente culturale din Cetatea Alba Iulia – „Sărbătoarea Muzicii”, eveniment organizat de mai bine de zece ani de Primăria Municipiului Alba Iulia.
Foto: Teatrul de Balet Sibiu
Baletul sibian va dansa în premieră la Alba Iulia, sâmbătă, 15 iulie 2023, de la ora 21:00, pe scena din Piața Cetății, spectacolul de dansuri spaniole „În numele bucuriei”, coregrafia Ángel Martínez Sánchez.
Spectacolul „În numele bucuriei” a fost prezentat anul acesta la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, atât indoor, cât și outdoor, iar în primăvara acestui an, peste 2000 de elevi din școlile și liceele din Sibiu au participat la o serie de reprezentații cu același titlu organizate la matineu. Accesul publicului la spectacolul TBS din Alba Iulia va fi gratuit. Programul pe larg al evenimentului, aici.
„Organizată pentru prima oară în 1982, în Franța, Sărbătoarea Muzicii- Fête de la Musique a devenit rapid un fenomen global, peste 120 de țări și mai bine de 1000 de orașe din toată lumea îmbrățișând conceptul și tranformându-l în cea mai amplă manifestare muzicală de pe planetă. De mai bine de 10 ani, Alba Iulia s-a alăturat celor care celebrează sunetul în cele mai elevate forme ale sale și organizează, în fiecare vară, Sărbătoarea Muzicii. Anul acesta, evenimentul va fi unul de calibru, aducând împreună, în patru locații emblematice din Cetate, de la rock la fanfară, chitare clasice, șansonete și până la muzică simfonică, într-o fuziune cum doar la Fête de la Musique este posibilă.” A transmis Primăria Municipiului Alba Iulia
Spectacolul „În numele bucuriei”, creat în anul 2019, în cadrul programului „Geneza”, este lucrarea coregrafică ce a marcat debutul ca și coregraf al tânărului dansator de origini spaniole Ángel Martínez Sánchez, în prezent dansator al Operei Naționale din Atena. Spectacolul, inspirat de dansurile tradiționale spaniole, este o explozie de culoare, energie și ritm.
ÎN NUMELE BUCURIEI
Coregrafia: Ángel Martínez Sánchez
Muzica: Zarzuele (Gerónimo Giménez, Reveriano Soutullo și Juan Vert, Amadeo Vives, Federico Chueca și Manuel Fernández Caballero) și compoziții la chitară de Francisco Tárrega
Costume: Rodica Kabdebo
Distribuție: Alba Fernandez, Ludovica Tontodonati, Maria Trabalon, Sara Zanzon, Gabriela Checo, Tereza Dragomir, Camille Texier, Marta Parise, Beatriz Reis, Chihiro Tamai, Bella Gilligan, Monica Viqueira, Kenichi Murata, Guido Sarnataro, Mattia Longhitano, Manuel Sanchez, Henrique Ferreira, Nathaniel Lillington, Johan Mancebo, Miguel Teixeira
Durata: 45 minute