Teatrul „Gong” prezintă în luna octombrie două producții în regia lui Diego Aramburo. Artistul de origine boliviană propune publicului un manifest dătător de energie pentru egalitatea de șanse, în cheia unui spectacol de teatru pentru copii și, respectiv, a unui spectacol pentru adolescenți.
„Scufița Roșie” după Jöel Pommerat, în regia lui Diego Aramburo își propune să aducă în fața publicului un spectacol modern, muzical, ce redefinește conceptul de teatru de animație printr-o abordare eclectică și energizantă. În versiunea propusă de regizorul bolivian Diego Aramburo, după textul omonim al lui Joël Pommerat, Scufița Roșie este o fetiță care vrea foarte mult să se joace – cu mama ei, cu umbra ei, și chiar cu lupul cel viclean. Aici, accentul cade, pe de o parte, pe relația dintre mamă și fetița ei, și, pe de alta, pe traseul inițiatic parcurs de eroina poveștii prin pădurea întunecată. Construit pe muzica lui Bobo Burlăcianu, spectacolul de la Sibiu se bucură de inovațiilor unei echipe tinere de creatori ca Mihai Păcurar (decor, costume și video) și Oana Micu (păpuși și costume). Din distribuția spectacolului fac parte actorii Alina Mișoc, Claudiu Fălămaș, Raluca Silvia Pavel și Mihaela Grigoraș. Textul original a fost tradus special pentru Teatrul Gong din Sibiu de dramaturgul Mihaela Michailov. Spectacolul de la Sibiu are o durată de 45 de minute și nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 5 ani. „Scufița Roșie” va fi prezentată publicului larg, sâmbătă – 12 octombrie, de la orele 11:00 și 18:00, și duminică – 13 octombrie, de la ora 11:00.
Noul Frankenstein e de gen feminin și pune în dezbatere limitele digitalizării, dar și pericolele sau emoțiile comunicării prin intermediul platformelor de socializare online în relație cu o criză de identitate specifică adolescenței. Comparat de multe ori cu Faust sau Prometeu, personajul legendar creat de scriitoarea britanică Mary Shelley devine pretextul unei repovestiri inteligente în care monstrul terifiant are trăsături mult mai umane, fiind profund ancorat în realitatea de zi cu zi a celor tineri. Producția de la Sibiu, articulată pe muzica lui Bobo Burlăcianu de la Fără Zahăr, creionează o lume plină de contradicții, ce pune egal între oameni în societate, femei sau bărbați, urâți sau frumoși, puternici sau slabi. Noul text scris de Diego Aramburo se constituie și ca un manifest pentru drepturile femeilor, cu un mesaj dătător de energie. Inspirat din macheta primului computer digital, conceptul scenografei Oana Micu creează un spațiu retro – SF ce facilitează o punte între lumi diferite cu ajutorul actorilor Barbara Crișan, Raluca Pavel, Alexandra Șerban, Anton Balint și Claudiu Urse. Spectacolul are o durată de aproximativ o oră și nu este recomandat celor cu vârsta sub 12 ani. „Frankenstein: Creatura lui Mary” va fi prezentat vineri, 25 octombrie și sâmbătă, 26 octombrie, de la orele 18:00.
Diego Aramburo este unul dintre cei mai importanți regizori ai Boliviei, iar acest lucru se dovedește prin activitatea sa extrem de bogată în mediul artelor scenice și cinematografice. Din 1999 pornește, alături de Compania „Kinkteatr”, în turnee prin America de Sud, iar în 2005 reușește să pună bazele unei cariere internaționale, activând în Canada, Argentina și Ecuador. Dincolo de activitatea sa artistică, Diego Aramburo se remarcă în peisajul cultural bolivian și prin cursurile, atelierele sau seminariile susținute pe teme de interes artistic și teatral. De asemenea, realizează diferite spectacole adresate publicului tânăr, unul dintre acestea fiind „La Librería (Librăria)”, spectacol care i-a adus atât Premiul ATINA (Premiul Asociației Teatrelor Independente pentru Copii și Adolescenți) pentru cea mai bună producție, scenografie și costume în 2010, cât și Premiul „Teatro del Mundo” în 2011, în Argentina. Printre premiile importante amintim, de asemenea, și Marele Premiu pentru cel mai bun spectacol străin obținut în 2014, în Argentina, pentru spectacolul „Hamlet de Los Andes”, Premiul pentru Carieră, obținut în cadrul Festivalului Național de Teatru „Bertolt Brecht” în 2013, sau Premiul Criticii, obținut în Canada în anul 2012 pentru spectacolul Medea de Euripides (Medea lui Euripide).
Accesul publicului la evenimentele teatrului se face în limita locurilor disponibile, pe baza biletelor puse în vânzare atât online prin teatrulgong.ro, cât și la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, iar duminica de la 10:00 la 14:00. Prețul unui bilet la spectacol este de 9 lei, tarif unic.
Program spectacole și ateliere | octombrie 2019
miercuri, 2 octombrie, ora 18:00
atelier recomandat copiior cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
Sala Studio
ATELIER DE CREAȚIE: Piticitii pricepuți – Rachete prin cosmos
Coordonator: Claudia Benchea
durata: 1h 30 min
preț bilete: 14 lei (tarif unic)
sâmbătă, 5 octombrie, ora 18:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
Sala Etaj
PUIUL DE LEBĂDĂ
după Hans Christian Andersen
REGIA: Monica Baldea; SCENOGRAFIA: Monica Baldea; ILUSTRAŢIA MUZICALĂ: Monica Baldea; în DISTRIBUŢIE: Monica Baldea, Raluca Răduca / Barbara Crişan, Raluca Pavel;
durata: 60 min.
preţ bilet: 9 lei (tarif unic)
sâmbătă, 5 octombrie, orele 10:00 și 12.00
atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
Sala Studio
ATELIERUL DE CREAT POVEȘTI – Păpușile breloc
Coordonator: Diana Ribana
durata: 1h 30 min.
preț bilet: 14 lei (tarif unic)
duminică, 6 octombrie, ora 11:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
Sala Etaj
PUIUL DE LEBĂDĂ
după Hans Christian Andersen
REGIA: Monica Baldea; SCENOGRAFIA: Monica Baldea; ILUSTRAŢIA MUZICALĂ: Monica Baldea; în DISTRIBUŢIE: Monica Baldea, Raluca Răduca / Barbara Crişan, Raluca Pavel;
durata: 60 min.
preţ bilet: 9 lei (tarif unic)
miercuri, 9 octombrie, ora 18:00
atelier recomandat copiior cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
Sala Studio
ATELIER DE CREAȚIE: Piticitii pricepuți – Rachete prin cosmos
Coordonator: Claudia Benchea
durata: 1h 30 min
preț bilete: 14 lei (tarif unic)
sâmbătă, 12 octombrie, orele 11:00 & 18:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani
Sala Parter
SCUFIȚA ROȘIE
de Jöel Pommerat, traducerea Mihaela Michailov
REGIA: Diego Aramburo; SCENOGRAFIA & VIDEO: Mihai Păcurar; PĂPUŞI: Oana Micu; COSTUME: Oana Micu, Mihai Păcurar; LIGHT DESIGN: Diego Aramburo; MUZICA: Bobo Burlăcianu; în DISTRIBUŢIE: Alina Mişoc, Claudiu Fălămaş, Raluca Silvia Pavel, Mihaela Grigoraş; MÂNUITORI DECOR: Lucian Ducu, Emil Predescu, Patrik Voicu;
durata: 50 min.
preţ bilet: 9 lei (tarif unic)
sâmbătă, 12 octombrie
ora 10:00, categorie de vârstă: 4-6 ani
ora 12:00, categorie de vârstă: 7-10 ani
ATELIERUL DE MEȘTERILIT – Accesorii pentru costume medievale
Coordonator: Aurelia Călinescu
durata: 1h 30 min.
preț bilet: 14 lei (tarif unic)
sâmbătă, 12 octombrie, ora 20:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 12 ani
Sala Etaj
„LEMONS. LEMONS. LEMONS. LEMONS. LEMONS”
de Sam Steiner
Cu: Denisa Nicolae & Liviu Romanescu
Regia: Iulia Grigoriu
Scenografia: Răzvan Bordoș
Durata: 1h 30min
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile
duminică, 13 octombrie, ora 11:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani
Sala Parter
SCUFIȚA ROȘIE
de Jöel Pommerat, traducerea Mihaela Michailov
REGIA: Diego Aramburo; SCENOGRAFIA & VIDEO: Mihai Păcurar; PĂPUŞI: Oana Micu; COSTUME: Oana Micu, Mihai Păcurar; LIGHT DESIGN: Diego Aramburo; MUZICA: Bobo Burlăcianu; în DISTRIBUŢIE: Alina Mişoc, Claudiu Fălămaş, Raluca Silvia Pavel, Mihaela Grigoraş; MÂNUITORI DECOR: Lucian Ducu, Emil Predescu, Patrik Voicu;
durata: 50 min.
preţ bilet: 9 lei (tarif unic)
duminică, 13 octombrie, ora 20:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 12 ani
Sala Etaj
„LEMONS. LEMONS. LEMONS. LEMONS. LEMONS”
de Sam Steiner
Cu: Denisa Nicolae & Liviu Romanescu
Regia: Iulia Grigoriu
Scenografia: Răzvan Bordoș
Durata: 1h 30min
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile
Miercuri, 16 octombrie, ora 18:00
atelier recomandat copiior cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
Sala Studio
ATELIER DE CREAȚIE: Piticitii pricepuți – Păpuși din ațe
Coordonator: Claudia Benchea
durata: 1h 30 min
preț bilete: 14 lei (tarif unic)
sâmbătă, 19 octombrie, orele 11:00 & 18:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
VRĂJITORUL DIN OZ
după Lyman Frank Baum
REGIA: Simona Vintilă; SCENOGRAFIA: Roua Vasilescu; MUZICĂ ŞI TEXTE: Florin Grigoraş; COREGRAFIA: Adriana Bârză; în DISTRIBUŢIE: Monica Baldea, Lucia Barbu, Leo-Nora Băcanu/Barbara Crişan, Mircea Corcoveanu, Mihaela Grigoraş/Daniela Dragomir, Hansel Andrei, Jenö Major, Gabriela Mitrea, Prohaska Adrian, Nicolae Suciu;
durata: 60 min.
preţ bilet: 9 lei (tarif unic)
sâmbătă, 19 octombrie, orele 10:00 & 12:00
atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
Sala Studio
ATELIERUL DE CREAT POVEȘTI – Monstruleții dansatori
Coordonator: Diana Ribana
durata: 1h 30 min.
preț bilet: 14 lei (tarif unic)
duminică, 20 octombrie, ora 11:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
VRĂJITORUL DIN OZ
după Lyman Frank Baum
REGIA: Simona Vintilă; SCENOGRAFIA: Roua Vasilescu; MUZICĂ ŞI TEXTE: Florin Grigoraş; COREGRAFIA: Adriana Bârză; în DISTRIBUŢIE: Monica Baldea, Lucia Barbu, Leo-Nora Băcanu/Barbara Crişan, Mircea Corcoveanu, Mihaela Grigoraş/Daniela Dragomir, Hansel Andrei, Jenö Major, Gabriela Mitrea, Prohaska Adrian, Nicolae Suciu;
durata: 60 min.
preţ bilet: 9 lei (tarif unic)
miercuri, 23 octombrie, ora 18:00
atelier recomandat copiior cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
Sala Studio
ATELIER DE CREAȚIE: Piticitii pricepuți – Păpuși din ațe
Coordonator: Claudia Benchea
durata: 1h 30 min
preț bilete: 14 lei (tarif unic)
joi, 24 octombrie, ora 17:00
atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
Sala Studio
ATELIER DE CREAȚIE ÎN LIMBA GERMANĂ – Vogelscheuche / Sperietoare de ciori
Coordonator: Sandi Rusu Costea
durata: 1h 30 min
preț bilet: 14 lei (tarif unic)
vineri, 25 octombrie, ora 18:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 12 ani
Sala Parter
FRANKENSTEIN: CREATURA LUI MARY
SCENARIUL ȘI REGIA: Diego Aramburo
TRADUCERE DIN LIMBA SPANIOLĂ: Silvia Dumitrache
SCENOGRAFIA: Oana Micu; MUZICA: Bobo Burlăcianu; în DISTRIBUȚIE: Barbara Crișan, Raluca Pavel, Alexandra Șerban, Anton Balint, Claudiu Urse
durată: 60 min
preț bilet: 9 lei (tarif unic)
sâmbătă, 26 octombrie, ora 11:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
Sala Etaj
SAREA-N BUCATE
după Petre Ispirescu, adaptare de Florin Grigoraş
REGIA: Mihaela Grigoraş; SCENOGRAFIA: Mihaela Grigoraş; MUZICA ORIGINALĂ: Florin Grigoraş; în DISTRIBUŢIE: Monica Baldea, Mihaela Grigoraș;
durata: 45 min.
preţ bilet: 9 lei (tarif unic)
sâmbătă, 26 octombrie
ora 10:00, categorie de vârstă: 4-6 ani
ora 12:00, categorie de vârstă: 7-10 ani
ATELIERUL DE MEȘTERILIT – Oglinda magică de Halloween
Coordonator: Aurelia Călinescu
durata: 1h 30 min.
preț bilet: 14 lei (tarif unic)
sâmbătă, 26 octombrie, ora 18:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 12 ani
Sala Parter
FRANKENSTEIN: CREATURA LUI MARY
SCENARIUL ȘI REGIA: Diego Aramburo
TRADUCERE DIN LIMBA SPANIOLĂ: Silvia Dumitrache
SCENOGRAFIA: Oana Micu; MUZICA: Bobo Burlăcianu; în DISTRIBUȚIE: Barbara Crișan, Raluca Pavel, Alexandra Șerban, Anton Balint, Claudiu Urse
durată: 60 min
preț bilet: 9 lei (tarif unic)
duminică, 27 octombrie, ora 11:00
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
Sala Etaj
SAREA-N BUCATE
după Petre Ispirescu, adaptare de Florin Grigoraş
REGIA: Mihaela Grigoraş; SCENOGRAFIA: Mihaela Grigoraş; MUZICA ORIGINALĂ: Florin Grigoraş; în DISTRIBUŢIE: Monica Baldea, Mihaela Grigoraș;
durata: 45 min.
preţ bilet: 9 lei (tarif unic)
miercuri, 30 octombrie, ora 18:00
atelier recomandat copiior cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
Sala Studio
ATELIER DE CREAȚIE: Piticii pricepuți – Vrăjitoare și pălării
Coordonator: Claudia Benchea
durata: 1h 30 min
preț bilete: 14 lei (tarif unic)
joi, 31 octombrie, ora 17:00
atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
Sala Studio
ATELIER DE CREAȚIE ÎN LIMBA GERMANĂ – Vogelscheuche / Sperietoare de ciori
Coordonator: Sandi Rusu Costea
durata: 1h 30 min
preț bilet: 14 lei (tarif unic)
joi, 31 octombrie, ora 18:30
spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
spectacol în limba germană
Sala Etaj
EIN SONNENSTRAHL (ro. O rază de soare)
după Al. T. Popescu, traducere de Lilly Krauss-Kalmár
REGIA: Lilly Krauss-Kalmár; SCENOGRAFIA: Marine Beumgarten, Tunde Tomosi (păpuşi); ILUSTRAŢIA MUZICALĂ: Claudiu Rusu Costea, Adrian Prohaska; DISTRIBUŢIE: Angela Páskuy, Adrian Prohaska, Claudia Stühler;
durata: 45 min.
preţ bilet: 9 lei (tarif unic)